Alopeciile

Alopeciile reprezinta afectiuni ale parului si scalpului caracterizate prin caderea difuza sau localizata a parului.

Alopeciile difuze sunt definite in raport cu o cadere normala de cca.100-200 de fire de par pe zi. Unele caderi ale parului sunt fiziologice (caderea parului lanugo la nou nascut si cea zisa seboreica la sexul masculin).

Alopecia androgenica este foarte frecventa la barbati, responsabila de calvitia comuna, cu predispozitie ereditara-dominanta si reprezinta aprox. 95% din cauzele de alopecii. Ea incepe dupa adolescenta, mai ales in regiunile fronto-temporale si a vertexului; respecta regiunile parietala si occipitala. Acest tip de calvitie la o femeie trebuie sa duca la cautarea unui sindrom de virilizare.
Tratamentul acestui tip de alopecie este deceptionant si reprezinta o sursa importanta de profit pentru comertul cu produse medicale si para-medicale. Este utila tratarea factorilor favorizanti (seboree, matreata, eczema).

– Efluvium telogen (alopecia difuza de stress), este datorat sincronizarii a numeroase fire de par in faza telogena, dupa un episod febril, o nastere dificila, o interventie chirurgicala sau un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completa dupa un astfel de episod se realizeaza in 4 pina la 6 luni.

Alopeciile toxice sunt datorate in special chimioterapiei anti-canceroase, antitiroidienelor de sinteza, anticoagulantelor, anticonvulsivantelor sau derivatilor de vitamina A.

Alopeciile difuze dobindite se observa in cazul mixedemului, insuficientei pituitare, hipertiroidiei, hipoparatiroidiei, diabetului sever, colagenozelor, carentelor alimentare , sindroamelor de malabsorbtie, sifilisului.

Pelada este o boala frecventa de cauza inca neprecizata, asociata cu vitiligo, cu auto-anticorpi anti-stomac, anti-tiroida, ereditate, diabet, atopie, traume psihice. Este o pierdere inflamatorie focala a parului, de obicei reversibila; este cea mai importanta alopecie inflamatorie. Limita zonei fara par este neta, pielea este stralucitoare, punctata de orificiile foliculilor pilo-sebacei, inconjurata de fire rupte la 1 cm, deformate in forma de semnul exclamarii. Evolutia poate fi spre crestere spontana sau capricioasa, spre generalizare.
Afecteaza copiii si adultii si are o distributie egala pe sexe. Aproximativ 20% din cazuri sunt familiale.
Nu exista un tratament cauzal. Se folosesc substante iritante, corticosteroizi topic sau intralezional, minoxidil, imunomodulatoare.

– Alte alopecii in placi sunt fie traumatice: tricotilomania sau alopecii create de diverse tipuri de coafura.

Tratamentul alopeciilor trebuie sa fie individualizat, in acest sens fiind necesara o consultatie de specialitate, la un medic dermatolog.

Autor : Dr. Viorica Gabrian
Specializarea : Medic primar dermato-venerolog
Membra a Societatii Romane de Dermatologie
Membra a Societatii Romane de Medicina Estetica
Cabinet medical individual dermatologie “Dr. Viorica Gabrian”
www.cmi-dermato.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Alopeciile”

  1. […] s.parentNode.insertBefore(po, s); })(); (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Alopecia este definită ca pierderea părului, o cauză de îngrijorare  crescută pentru pacient, atât […]

Scrie un comentariu

Powered by WordPress | PalmPreBlog.com has New Palm Pre Deals | Thanks to iFreeCellPhones.com Verizon Cell Phones, Free MMO and Fat burning furnace review
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Read more:
Epistaxisul

Epistaxisul se refera la hemoragia ce provine de la nivelul narinelor, cavitatii nazale sau nazofaringelui. Cauze: - trauma nepenetranta provocata...

INFARCTUL PULMONAR

Reprezintă o zonă de necroză a parenchimului pulmonar datorată obstrucţiei unui ram arterial ce irigă zona respectivă, prin embolie sau...

Infarctul miocardic.Morfopatologia Infarctului Miocardic

Infarctul miocardic este definit morfopatologic ca şi moartea celulelor cardiace datorită ischemiei prelungite. Moartea celulară este împarţită morfopatologic ca şi...

Close
Copyright © 2017 | Medpont - Toate drepturile rezervate | Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.