Amiodarona.Prospect.

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS

AMIODARONĂ 200 mg

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate

2.   DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Profilaxia recidivelor:

tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc sub monitorizare

–         tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice şi invalidante

–         tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă
sau contraindicaţie a altor terapii.

Tratamentul  tahicardiilor supraventriculare:  rărirea ritmului  sau  conversia fibrilaţiei  sau

flutterului atrial.

Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.

Poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa unei alterări a funcţiei

ventriculului stâng.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 600 mg clorhidrat de amiodaronă pe zi

(3 comprimate Amiodaronă 200 mg), timp de 8-15 zile.

În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 800-1000 mg

clorhidrat de amiodaronă pe zi (4-5 comprimate Amiodaronă 200 mg), sub supraveghere

electrocardiografică.

Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de  100-400 mg clorhidrat de

amiodaronă/zi (1/2-2 comprimate Amiodaronă 200 mg), în funcţie de răspunsul pacientului; se

tatonează doza minimă eficace.

Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.

Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg

clorhidrat de amiodaronă pe zi.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre excipienţii produsului;

Bradicardie sinusală cu bloc sinoatrial;

Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată);

Tulburări de conducere de grad înalt (în lipsa unui pacemaker);

Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată;

Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente);

Tratament concomitent cu  sotalol,  sparfloxacină,  dofetilidă,  anumite medicamente care

determină torsada vârfurilor;

Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale

Înaintea începerii  tratamentului  trebuie  efectuată  electrocardiograma,  dozarea  TSH-ului

(tireotrofinei) şi kaliemiei.

Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici.

Sub tratament cu amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea repolarizării reprezentata de

prelungirea intervalului QT şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de impregnare

medicamentoasă terapeutică şi nu sunt semne de toxicitate.

Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de grad II sau III, a unui bloc sinoatrial,

sau a unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de grad I

necesită supraveghere atentă.

Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite

teste ale funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al

funcţiei tiroidiene este întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina

disfuncţii tiroidiene (vezi cap. 4.8 Reacţii adverse) în special la pacienţi cu antecedente

personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă monitorizare atentă clinică

şi biologică înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi câteva luni după

întreruperea tratamentului. Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă dozarea

TSH.

Intrucât medicamentele antiaritmice pot fi ineficiente sau chiar aritmogene la pacienţii cu

disfuncţii electrolitice, în particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu

trebuie corectat înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.

Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie în

timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.

După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară pusee de hipotensiune

arterială la pacienţii care au primit clorhidrat de amiodaronă.

Se   recomandă   supravegherea   regulată   a   funcţiei   hepatice   (transaminaze)   în   timpul

tratamentului; creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la

pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică.

Dacă aceasta creştere depăşeşte de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar

trebuie întreruptă administrarea clorhidratului de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar

letală la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.

Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie să fie informat dacă

pacientul se află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor generale

sau locale in timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de apariţie a

reacţiilor adverse  hemodinamice  (bradicardie,  hipotensiune  arterială,   scăderea  debitului

cardiac şi tulburări de conducere).

Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie

chirurgicală la pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă o supraveghere

atentă este necesară în caz de ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.

Creşterea concentraţiei plasmatice a flecainidei a fost observată în timpul administrării

concomitente cu clorhidrat de amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător.

4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

Asocieri contraindicate:

anumite medicamente care determină torsada vârfurilor (bepridil, difemanil, disopiramidă, chinidinice, forme i.v. de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.

–   Sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor.

–   Sparfloxacina: risc de apariţie a torsadei vârfurilor prin prelungirea intervalului QT (efect
aditiv electrofiziologic).

Asocieri nerecomandate:

–   anumite  medicamente  care  pot  determina  torsada  vârfurilor  (astemizol,   halofantrină,
pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor. Este
necesară supraveghere clinică şi ECG.

–   Laxative iritante: risc de apariţie a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant,
la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent). Se va utiliza un laxativ din altă
clasă.

–   Diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular. Dacă această asociere
este indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.

–   Betablocante  (altele  decât  esmololul):   posibilitate  de  apariţie  a unor modificări  ale
automatismului  şi  conducerii  prin suprimarea mecanismului  simpatic compensator.  Este
necesară supraveghere clinică şi ECG.

Asocieri care necesită precauţii de utilizare:

–   anti coagul ante orale (acenocumarol, warfarina): creşterea efectului anticoagulant şi risc
hemoragic. Necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.

–   Ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea metabolizării
hepatice a acesteia cu risc de nefrotoxicitate. Este necesară scăderea dozei de ciclosporină,
controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea
dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui.

–   Diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se
recomandă supraveghere clinică şi ECG.

–   Digitalice:   scăderea  automatismului   (bradicardie  excesivă)   şi  tulburări   de  conducere
atrio-ventriculare. Pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului
digoxinei. Este necesară supraveghere clinică şi ECG, controlarea concentraţiei plasmatice a
digoxinei

–   Esmolol:    tulburări    de    contractilitate,    automatism    şi    conducere    (prin    suprimarea
mecanismului simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG.

–   Medicamente   hipokaliemiante:    diuretice,    corticosteroizi    (gluco-,    mineralocorticoizi),
tetracosactid,   amfotericină  B   administrată  i.v.:   risc   de   apariţie   a  torsadei   vârfurilor
(hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung
preexistent). Este necesară prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei; se
supravegheaza intervalului QT şi, în caz de apariţie a torsadei vârfurilor, nu se vor administra
anti ari tmi ce.

–   Fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales
semne  neurologice  (prin  scăderea metabolismului  hepatic  al  fenitoinei);   este  necesară
supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.

4.6 Sarcina şi alăptarea

Studiile la animale nu au pus în evidenţă un efect teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale, un efect malformativ la specia umană nu este de aşteptat. Substanţele responsabile de malformaţii la specia umană nu sau dovedit teratogene la animale în studii bine conduse la două specii.

În clinică nu există până în prezent date suficiente pentru a evalua un posibil efect malformativ al clorhidratului de amiodaronă dacă se administrează în primul trimestru de sarcină. Tiroida fetală începe să fixeze iod începând din a 14-a săptămână de amenoree; nici un răsunet asupra tiroidei fetale nu este de aşteptat în caz de administrare anterior de această dată.

O supraîncărcare cu iod asociată cu utilizarea acestui produs după această perioadă poate

determina hipotiroidie fetală, biologic sau clinic (guşă).

În consecinţă, nu se recomandă administrarea clorhidratului de amiodaronă în trimestrul I iar

în trimestrele II şi III ale sarcinii este contraindicată.

Clorhidratul de amiodaronă traversează bariera feto-placentară şi este excretată în lapte în

cantităţi   mari.   În   consecinţă,   alăptarea  este   contraindicată în  timpul  tratamentului   cu

amiodaronă.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Produsul poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, datorită tulburărilor vizuale care pot apare.

4.8 Reacţii adverse

Manifestări oculare

La adulţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă apar cvasiconstant microdepozite corneene care

pot produce tulburări de vedere. Microdepozitele sunt reversibile la reducerea dozei sau

întreruperea tratamentului. Prezenţa unor microdepozite asimptomatice nu reprezintă un motiv

pentru întreruperea administrării clorhidratului de amiodaronă sau reducerea dozelor. Unii

pacienţi au fotofobie, senzatie de uscaciune oculara, percepţia de halou colorat.

Au fost observate unele cazuri de neuropatie optică cu vedere neclară, scăderea acuităţii

vizuale şi edem papilar. Relaţia cu clorhidratul de amiodaronă nu a fost stabilită. De aceea se

recomandă ca în lipsa unei alte etiologii evidente să se întrerupă tratamentul cu clorhidrat de

amiodaronă.

Manifestări cutanate

Clorhidratul de amiodaronă determină fotosensibilitate. Este necesar să se utilizeze creme

fotoprotectoare sau să se evite expunerea la soare. In timpul tratamentului pe termen lung

poate apărea o coloraţie albastru-gri a zonelor de piele expuse la 4-9% din pacienţi. Alte

manifestări sunt: rash (în general, puţin specific) şi dermatită exfoliativă.

Manifestări pulmonare

Pot apărea pneumopatie interstiţială sau alveolară difuză şi bronşiolită obliterantă cu leziuni

ireversibile. Apariţia dispneei de efort singure sau asociate cu o alterare a stării generale

impune un control radiologic şi, dacă este cazul, oprirea tratamentului. Oprirea precoce a

administrării clorhidratului de amiodaronă şi instituirea corticoterapiei    duce la dispariţia

tulburărilor. Semnele clinice dispar în 3-4 săptămâni, iar cele radiologice în decurs de câteva

luni. În caz contrar, evoluţia se poate face către fibroză pulmonară.

Au fost raportate câteva cazuri de pleurezie (asociată, de obicei, cu pneumopatia interstiţială)

şi bronhospasm. De asemenea, au fost raportate câteva cazuri de detresă respiratorie acută

după sau în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Manifestări hepatice

S-au raportat cazuri  de hepatopatie care au fost diagnosticate prin creşterea nivelului

transaminazelor serice.

Sau raportat:

-creşterea transaminazelor serice de 1,5-3 ori; pot regresa la întreruperea tratamentului sau

spontan. Se recomandă dozarea periodică a acestora.

-rar poate apărea hepatopatie acută, cu evoluţie uneori letală, care necesită întreruperea

tratamentului.

-în cursul tratamentelor prelungite poate apărea hepatită cronică, cu histologie asemănătoare

cu cea a hepatitei alcoolice. Discreţia tabloului clinic şi biologic justifică supravegherea

regulată a funcţiei hepatice. O hipertransaminazemie, chiar moderată, care survine după mai

mult de 6 luni de tratament sugerează prezenţa unei hepatopatii cronice.

Modificările clinice şi biologice regresează de obicei, după oprirea tratamentului. Au fost

raportate unele cazuri de evoluţie ireversibilă.

Manifestări neurologice

-Neuropatie periferică senzitivo-motorie şi/sau miopatie în general reversibile la întreruperea

tratamentului.

-Alte tulburări: tremor extrapiramidal, ataxie de tip cerebelos, excepţional hipertensiune

intracraniană benignă, coşmaruri.

Manifestări tiroidiene

–  Hipotiroidie – în forma clasică: creştere în greutate, apatie, somnolenţă; creştere francă a
TSH  semnează diagnosticul.  Întreruperea tratamentului  duce la revenirea la  starea de
eutiroidie în 1-3 luni; oprirea nu este imperativă ; dacă indicaţia de tratament o justifică, se
poate   continua  administrarea  clorhidratului   de   amiodaronă  în   asociere   cu   opoterapie
substitutivă pe bază de l-tiroxină, dozele stabilindu-se în funcţie de TSH.

–  Hipertiroidie- poate fi paucisimptomatică (uşoară scădere ponderală, atenuarea eficacităţii
medicamentelor antianginoase şi antiaritmice) sau francă (scădere ponderală, aritmii recurente,
angor pectoris, insuficienţă cardiacă congestivă);  diagnosticul  este dat de creşterea T3
(triiodotironina) plasmatică, scăderea TSH, scăderea răspunsului TSH la TRH (tireostimulină).
Tratamentul   cu  clorhidrat  de  amiodaronă trebuie întrerupt.  Datorită  eliminării  lente  a
clorhidratului de amiodaronă şi a metaboliţilor săi, pot persista nivele plasmatice mari de iod
şi alterări ale funcţiilor tiroidiene câteva săptămâni sau chiar luni după oprirea administrării
clorhidratului de amiodaronă. S-au raportat câteva cazuri severe, letale.

Manifestări cardiovasculare

Agravarea aritmiei, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie. Bradicardia răspunde de

regulă la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat cazuri

rare de tulburări de conducere.

Clorhidratul de amiodaronă are un efect proaritmic slab care apare, de obicei, la anumite

asocieri medicamentoase (cu alţi agenţi antiaritmici,  digoxină) sau în caz de tulburări

hidroelectrolitice.

Diverse

–  tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, disgeuzie, constipaţie, anorexie.

–  impotenţă, orhi-epididimită, insomnie, astenie, alopecie.

-cazuri    izolate    sugerând    reacţii    de    hipersensibilitate:    vasculită,    afectare    renală, trombocitopenie, anemie aplastică sau hemolitică.

4.9 Supradozaj

Studiile la animale au arătat că DL50 a clorhidratului de amiodaronă este mai mare de 3000

mg/kg.

Au fost semnalate câteva cazuri de supradozaj cu clorhidrat de amiodaronă când au fost

administrate doze de 3-8 g. Nu au fost semnalate decese şi nici sechele permanente. Pot apare

bradicardie, tulburări de ritm ventriculare, în special torsada vârfurilor, afectare hepatică.

Tratament

Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea

arterială a pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un P-simpatomimetic sau un

stimulator cardiac. Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor, trebuie tratată

cu un agent inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.

Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa III CodATC:C01BD01

Efectul antiaritmic al clorhidratului de amiodaronă este rezultatul a cel puţin două mecanisme:

-prelungirea duratei potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare îndeosebi la nivelul

sistemului His-Purkinje şi al miocardului ventricular;

-inhibiţie necompetitivă a şi |3 adrenergică.

Acţiunile electrofiziologice dovedite experimental  constau în prelungirea repolarizării  şi

încetinirea depolarizării sistolice.  Consecutiv creşte durata potenţialului de acţiune şi a

perioadei refractare la nivelul atriilor, nodului atrioventricular şi ventriculilor, iar conducerea

este încetinită la nivelul miocardului  şi  sistemului His-Purkinje. Mecanismul prelungirii

repolarizării nu este precizat; este posibil să intervină inhibarea efluxului de potasiu prin

blocarea canalelor specifice. Incetinirea depolarizării se datoreşte împiedicării influxului de

sodiu  prin  blocarea  canalelor  membranare  rapide.   Fenomenul   este  marcat în  timpul

repolarizării (când canalele sunt în stare inactivă). Aceasta explică intensitatea mai mare a

efectului   atunci   când   miocardul   este   depolarizat,   descărcările   sunt  mai   frecvente   şi

repolarizarea este prelungită în caz de ischemie sau în prezenţa tahicardiei. Clorhidratul de

amiodaronă scade automatismul nodului sinusal, creşte timpul de conducere şi măreşte

perioada refractară la nivelul nodului atrioventricular. Aceste acţiuni sunt atribuite, în parte,

antagonismului efectului beta-adrenergic (care nu interesează direct receptorii beta).

In  condiţii  clinice,  la om,  clorhidratul  de amiodaronă  deprimă nodul  sinusal  şi  nodul

atrioventricular, prelungeşte potenţialul de acţiune şi intervalul QT, încetineşte conducerea în

miocard şi fibrele Purkinje.

Clorhidratul de amiodaronă:

-diminuă efectele de tip simpatomimetic obţinute cu substanţe agoniste ale receptorilor a şi |3

adrenergici;

-are efect coronarodilatator, mărind aportul de oxigen în miocard;

-micşorează frecvenţa cardiacă prin diminuarea automatismului sinusal şi reduce rezistenţa

periferică determinând astfel diminuarea consumului de oxigen de către miocard;

-nu are efect inotrop negativ; creşte volumul sistolic;

-previne aritmiile cardiace, încetineşte conducerea atrială şi măreşte perioada refractară atrio-

ventriculară;

-Traseul ECG prezintă modificări caracteristice: aplatizarea şi prelungirea undei T, uneori

aspect bifid al acestei unde.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Particularităţi farmacocinetice :

clorhidratul de amiodaronă administrat oral se absoarbe lent şi parţial;

-Biodisponibilitatea după administrare orală prezintă variaţii individuale mari, variaţii atribuite dezalchilării moleculei în mucoasa intestinală;

-Legarea de proteinele plasmatice se face în proporţie de 96%.

-Concentraţia sanguină eficace este de 1-2,5 ng/ml;

-După administrarea unei doze unice concentraţia plasmatică maximă se obţine după 3-7 ore.

Concentraţiile plasmatice după administrarea cronică a unor doze de 100-600 mg/zi sunt

aproximativ proporţionale cu doza, cu o creştere medie de 0,5 ml/l pentru fiecare 100 mg

administrate pe zi. Eficacitatea nu poate fi apreciată înainte de 1-3 săptămâni, timp necesar

realizării unor concentraţii sanguine eficace;

– clorhidratul de amiodaronă are un volum aparent de distribuţie mare, dar variabil, media
situându-se în jurul valorii de 60 1/kg datorită acumulării excesive în diverse ţesuturi, în
special ţesutul adipos şi organele bine irigate (ficat, plămân, splină). In inimă realizează
concentraţii de 30 de ori mai mari decât în sânge;

-Timpul de înjumătăţire plasmatică T1/2 este de 13-103 zile, obişnuit 25-52 zile (cifrele mai mari sunt valabile pentru bolnavi);

-Un   metabolit   major   al   clorhidratului   de   amiodaronă   a   fost   identificat   la   om:

desetilamiodarona. Aceasta se acumulează în majoritatea ţesuturilor. Acţiunea farmacologică a

acestui metabolit nu este încă stabilită;

-Principala cale de eliminare este cea biliară, putându-se produce recircularea enterohepatică.

O cantitate mică de iod rezultată din moleculă, se elimină renal (6 mg de iod în 24 de ore).

Cinetica clorhidratului de amiodaronă la pacienţii cu insuficienţă hepatică nu a fost încă

stabilită.

–   clorhidratul de amiodaronă are un clearance plasmatic foarte mic cu excreţie renală
neglijabilă, fapt ce face ca în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală să nu fie necesară
modificarea dozei.

La pacienţii cu funcţia renală afectată concentraţia plasmatică a clorhidratului de amiodaronă nu este crescută. Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabile. -După întreruperea tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă, eliminarea acesteia se face în două faze. In prima fază reducerea concentraţiei plasmatice la jumătate se face în 2,5-10 zile. O a doua fază de reducere a concentraţiei plasmatice la jumătate durează între 26-107 zile, cu o medie de aproximativ 53 de zile şi la majoritatea pacienţilor în intervalul 40-55 de zile.

-In absenţa tratamentului de încărcare, concentraţia plasmatică de echilibru (folosindu-se o doză orală constantă), se atinge după 130-535 de zile, cu o medie de 265 de zile. Pentru metabolit media timpului de înjumătăţire plasmatică este de 61 de zile. Aceste date reflectă o eliminare iniţială a substanţei din ţesuturile bine irigate (T1/2 de 2,5-10 zile), urmată de o fază terminală de eliminare foarte lentă din ţesuturile slab irigate cum ar fi ţesuturile adipoase. Variaţiile individuale considerabile ale celor două faze de eliminare, ca şi incertitudinea asupra compartimentului responsabil de efectul substanţei, necesită atenţie la răspunsul individual îndată ce controlul aritmiei este obţinut cu dozele de încărcare.

– Clorhidratul de amiodaronă şi metabolitul său traversează bariera placentară în proporţie de
10-50% şi au fost detectaţi în laptele matern.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Carcinogeneză, mutageneză, influenţa asupra fertilităţii

Amiodarona reduce fertilitatea la şobolani (femele şi masculi) la o doză de 90 mg/kg şi zi. De asemenea, la şobolani, statistic s-a demonstrat că se produce o mărire a incidenţei tumorilor foliculare (adenom folicular/carcinom).

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, povidonă K 30, acid stearic, amidonglicolat de sodiu, amidon pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere a câte 10 comprimate.

6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi manipularea sa

Nu sunt necesare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

S.C. Terapia S.A.

Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca

8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE

5983/2005/01

9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI

Autorizare – Decembrie 2005

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2005

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Amiodarona.Prospect.”

  1. […] beta- blocante – blocante ale canalelor de calciu – digoxin – amiodarona- in tratamentul cronic – terapia anticoagulanta – cardioversia […]

Scrie un comentariu

Powered by WordPress | PalmPreBlog.com has New Palm Pre Deals | Thanks to iFreeCellPhones.com Verizon Cell Phones, Free MMO and Fat burning furnace review
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Read more:
Claritine.Prospect.

În acest prospect găsiţi: 1.Ce esteCLARITINE şi pentru ce se utilizează 2.Înainte să utilizaţi CLARITINE 3.Cum să utilizaţi CLARITINE 4.Efecte...

Lombosciatica

Lombosciatica sau durerea lombara reprezinta un sindrom clinic dureros, fara cauze anatomice decelabile, caracterizat prin durere localizata in zona dorsala...

ASORIAN.Prospect.

ASORIAN - Solutie cutanata Compoziţie 100 g solutie cutanata conţin fluocinolon acetonid 0,04 g, alantoina 0,25 g, dimetilsulfoxid 10,00 g...

Close
Copyright © 2017 | Medpont - Toate drepturile rezervate | Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.