Tulburarile de erectie

Scopul acestui demers este departe de a-si propune o trecere in revista, din perspectiva specialistului, a tipurilor de tulburari erectile, ci o invitatie de a lucra cu tine insuti sub acest aspect al vietii tale.

Inainte de a merge mai departe, te invit la o autoevaluare a gradului personal de satisfactie, cu o notare de la 0 la 10, unde o = nu sunt multumit/fericit si 10 = sunt foarte multumit/fericit.

Este normal ca pentru inceput nota sa fie ceva mai mica decat nivelul tau de asteptari. Acesta va fi punctul tau de reper in procesul de autoevaluare.

Ca in orice joc sau demers, exista niste principii utile de stiut dinainte. In primul rand este important sa stii ca orice problema are cel putin o solutie. Chiar daca “problema” avuta a ajuns sa te streseze, sa te deprime sau sa-ti diminueze dorinta sexuala, creandu-ti o stare de neliniste, nemultumire sau stanjeneala in relatia cu partenera, fii sigur ca ea poate fi rezolvata. Ce-i drept, exista solutii, insa nu neaparat solutii magice.

Aminteste-ti ca aceasta “problema” s-a creat in timp si produsul finit in fata caruia te afli acum are in spate un intreg proces evolutiv. prin urmare, RABDARE! Nota data initial este punctul de plecare in lucrul cu tine insuti; fie individual, fie asistat de un specialist.

Oricare ar fi “problema”, originea si oricare ar fi varsta si chiar sexul tau, in rezolvarea de probleme este util de retinut faptul ca solutia va depinde INTOTDEAUNA de modul tau de abordare a situatiei “problema”. Astfel iti propun inca o cheie magica spre inconstientul tau: inlocuieste cuvantul “problema” cu cuvantul “provocare” sau “problematic” cu “provocator” si ramai placut surprins de felul in care mintea ta incepe sa isi reorganizeze prioritatile si caile de rezolvare.

Revenind la tulburarile de erectie, mai intai se impun cativa pasi, si anume:

1. amelioreza-ti starea de excitatie (crescendo, in caz de deficit sau descendento, in caz de supraexcitare) inainte de a putea obtine erectia

2. gestioneaza-ti stesul inainte de ameliorarea excitatiei

3. negociaza-ti cu partenera un pact odata hotarat acest demers. este nevoie de rabdare, intelegere, suport si colaborare.

Actul sexual nu se rezuma la penetrare! Conteaza foarte mult maniera in are alegi sa te raportezi la ceea ce presupune actul sexual in sine. Ansamblul de credinte si valori, fie ca o crezi sau nu, se rasfrange asupra felului cum tu reactionezi in intimitate. Adesea modul lor de interferare nu este constientizat. Sa ne amintim ca gandurile genereaza reactii si reactiile, comportamente.

In procesul nostru de cautare, investigare, noi, oamenii, se intampla uneori sa ramanem cantonati doar intr-un singur sau cel mult doua segmente si atunci ne lipseste viziunea de ansamblu asupra situatiei “problema”. Astfel penetrarea in actul sexual constituie doar un mijloc, nu scop in sine, ci un mijloc folosit pentru potentarea excitatiei. In acelasi timp, penetrarea si miscarile “du-te-vino” nu sunt garantia sau conditia princeps a orgasmului. Ele pot induce monotonie, devin in timp rutina. Putina creativitate nu strica.

Joaca-te! Experimenteaza! Pauzele nu constituie neaparat intreruperi, ci un prilej de experimentare a unor noi pozitii, a unor noi miscari, atingeri etc.

Gestioneaza-ti dorinta de performanta ( presiunea lui “prea repede si prea bine”). Exista diferente semnificative intre calitativ si cantitativ, mai ales cand este vorba de sex. Nu esti numai tu acolo. Se intampla sa fiti doi! Este alegerea ta ca in experienta avuta, sa fii tu singur si performantele tale sau tu in relatie cu persoana iubita sau dorita in acea clipa.

Dimensiunea penisului, intensitatea penetrarii, frecventa raporturilor sexuale nu constituie criterii ale virilitatii sau ale eficacitatii sexuale, nici pentru barbati, nici pentru femei. Sunt acele mituri care “ucid” pasiunea; mituri vehiculate fara baze reale, adaptabile la viata sexuala a fiecaruia dintre noi

Pana sexuala?! Penele sexuale exista la toti barbatii, la toate varstele. De ce tocmai tie? De ce tocmai atunci? Sunt lucruri ce se pot intampla.

Tu esti cel care, plecand de la o astfel de experienta, generalizezi sau percepi lucrurile ca pe un incident ce se poate intampla oriciu, implicit si tie, ATUNCI si ACOLO, fara a incepe sa cazi in iuresul lui “intotdeuna”, “mereu”, “sunt terminat”, “sunt impotent” etc. Este normal si nu neaparat de neconceput sa ti se intample.

Ia-ti cateva clipe si mediteaza pe marginea subiectului. Ai sa observi ca lucrurile incep sa se intrevada si din alta perspectiva decat cea de pana acum. Si acum te intreb: “Ti s-a intamplat vreodata in relatia cu o femeie, cu putina ascultare activa, sa descoperi ca ceea ce-i poate place acesteia la un raport sexual sa nu aiba nimic de-a face cu ceea ce iti inchipuiai tu ca ar fi placut pentru o femeie?“.

Adesea este de preferat sa depasesti nevoile personale, propriile tale asteptari si sa incerci sa vii in intampinarea asteptarilor celuilalt, in speta dorintele si asteptarile femeii de langa tine. Ar fi o ocazie de a te detasa, departa de propriile scheme si a incerca ceva nou sau chiar de a-ti pune in practica unele fantezii.

Senzualitate, dorinta, pasiune, atingeri, atmosfera, comunicare nonverbala… Cum ar fi sa renunti pentru o clipa la autocontrol?! Sa te lasi purtat de senzualitatea si placerea partenerei?! S-ar crea o atemporalitate in care performanta, esecul sau temerile nu si-ar gasi locul, ci pura simtire, experimentare de noi trairi si senzatii. Vizualizeaza acest tablou in culori si sonoritati cat mai vii! Gusta-l! Adesea sinesteziile pot genera placeri nebanuite.

Evita sa confunzi capacitatea de a avea erectie si penetrarea eficace cu capacitatea de a declansa un orgasm partenerei. Nu in asta rezida task-ul tau. Nu exista task-uri in sex.  Orgasmul depinde de multi alti factori pe langa erectia mentinuta vaginal! De exemplu, starea de relaxare a partenerei, atmosfera creata, preludiul, buna dispozitie, climatul, anticiparea momentului etc. Este un joc in doi. Antreneaza-ti si partenera in acest joc!

Exista decalaje intre voi?!

Discutati-le intr-o maniera in care nici unul dintre voi sa se simta lezat sau invinovatit in vreun fel. Este important sa comunicati, insa conteaza maniera comunicarii si mai ales momentul si locul. Nu te apuca sa despici “firul in patru” acolo unde ar trebui sa fie numai senzualitate si placere. Alege zone neutre.

Ti-e teama de discutii?! Consideri ca nu reusiti sa gasiti canale de comunicare compatibile?! Impartaseste-ti temerile, neincercand vreodata sa vorbesti in locul celuilalt, ci cauta sa vorbesti doar in ceea ce te priveste (”am sentimentul ca…”, “mi-ar place sa …”, “mi-as dori…” etc). Si nu in ultimul rand, ma reintorc la joc.

Raportul sexual este un joc.

Scopul lui este ca cei doi parteneri sa se simta bine impreuna,  sa experimenteze placerea. Actul sexual este departe de a fi motivat de dorinta de a demonstra ceva, de a-l domina, controla pe celalalt. Binedispozitie, relaxare si nu incrancenare, incordare! De vei reusi sa treci prin filtrul personal aceasta invitatie la lucru, parcurgand fiecare pas si culegand ceea ce ti s-ar potrivi sau ti-ar fi util, atunci nu ai pierdut timpul citind acest articol si nici invitatia mea nu a fost in zadar. Am castigat amandoi!

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Sex anal.Riscuri, tabuuri, forme de abuz, igiena.

Multe cupluri ( heterosexuale si homosexuale ) considera ca intimitatea, apropierea si satisfactia emotionala data de sexul anal este similara cu cea oferita de sexul vaginal. Multor cupluri le place variatia si lucrurile incitante, mai ales de a experimenta ceva diferit si, asa cum s-a mentionat inainte, unele cupluri tinere practica sexul anal deoarece este similar celui vaginal dar fara riscul unei sarcini. Nu vrem sa dam impresia totusi ca sexul anal si cel vaginal sunt identice…ci doar ca ele pot fi similare in sensul intimitatii si al emotiilor pe care le trezeste. Desi la inceput dureros, raportul sexual anal ii face pe unii oameni sa se adapteze rapid si sa descopere ca, din momentul disparitiei durerii, actul va deveni extrem de placut. S-a constatat ca tractul anal este puternic inervat, aceste terminatii oferind placere, exact precum in cazul canalului vaginal, iar anumiti sexologi considera acest canal drept un organ sexual.

Cand vorbim de sex anal? Atunci cand anusul unuia dintre parteneri este penetrat fie de un penis real, fie de o imitatie. Poate avea loc intre un barbat si o femeie, intre doi barbati si chiar si intre doua femei daca una dintre ele foloseste un dildo, un vibrator sau alt gen de penis artificial. Multi considera ca sexul anal este apanajul exclusiv al homosexualilor, ceea ce nu este tocmi adevarat caci multe cupluri barbat-femeie gasesc raportul sexual anal ca fiind placut si binevenit pentru a face relatia mai incitanta. Ba chiar multe cupluri prefera sexul anal deoarece este eliminat riscul unei sarcini nedorite ( alte riscuri nu sunt totusi inlaturate ).

Sexul anal intre nevoia de dominare si de supunere. Multa vreme s-a considerat ca sexul anal este forma de exprimare a unor astfel de nevoi, mai ales pusa in relatie directa cu credinta conform careia sexul anal trebuie sa doara.

Este adevarat ca unii dintre noi chiar se excita la gandul ca printr-o astfel de practica sexuala domina pe cineva sau ca sunt dominati. Insa pentru multi placerea sexului anal este cenzurata tocmai de un astfel de gand…a fi dominat de cineva…ideea de supunere, vulnerabilitate, inghenunchiere…umilinta…

Lipsa de putere….placerea de a detine controlul…nonplacerea de a-l pierde. Utila este reformularea oricarei rezistente in termini de placere. Si nimeni nu spune ca este usor.

Tabuul erotismului anal…sexul anal poate fi sigur?! Poate fi. Intr-o relatie monogama in care ambii parteneri comunica si sunt sanatosi, riscurile sunt mult reduse.

Insa trebuie avute in vedere anumite aspecte: NU va exista pericolul ranirii fizice DACA ambii parteneri refuza sa tolereze durerea! NU se va folosi NICIODATA forta! Pentru ca atunci intram in sfera formelor de abuz!

Exista si riscuri. Bolile cu transmitere sexuala care pot afecta deopotriva si anusul. Parazitii intestinali si bacteriile pot fi de obicei transmise. HIV-ul se transmite foarte usor anal. De aceea se impune folosirea prezervativului; o dieta corespunzatoare bogata in fibre; aportul de minim doi litri de lichide pe zi, reguli de igiena stricta, disponobilitate de comunicare si respect reciproc.

Problematica liberului arbitru, a un indiciu pentru fete, daca partenerii lor doresc sa incerce sexul anal, sfatul nostru este sa vedeti daca el ar fi dispus la acelasi lucru, iar dupa aceea sa incercati acest comportament sexual impreuna (daca el nu este dispus, atunci nici dumneavoastra nu ar trebui sa va simtiti presata de insistentele lui ).

In cazul vaginului cat si a rectului, regulile de igiena se impugn de la sine si sunt diferite.

Faptul ca ambele zone erogene permit penetrarea, multi oameni cred ca in ambele cazuri se aplica aceleasi reguli. In ciuda unor trasaturi commune cum ar fi excitabilitatea si extensia, ele sunt radical diferite. Sa ne amintim de fiziologie si morfologie. Spre deosebire de vagin, rectul nu produce lubrifianti naturali. De aceea este absolute indicat la penetrarea anala sa utilizam lucrifianti. Recomandat este lubrifiantul pe baza de apa. Legat de functia principala a rectului in procesul de excretie….in ciuda eliminarii bolului fecal, este mai mult decat probabil ca unele resturi sa ramana in rect. O clisma ar fi de ajutor sau un dus mai amanuntit pentru aceia care simt nevoia de a fi curati pentru a se simti relaxati. Pentru altii ideea “murdariei” poate fi incitanta. Este recomandata folosirea unui prezervativ. In cazul in care sexul anal alterneaza cu cel vaginal se impune schimbarea prezervativului, eventuala igiena locala a ambilor parteneri etc. Sa ne amintim si de posibilitatea ruperii prezervativului! Este foarte important sa folositi din abundenta lubrifiant pe baza apoasa si multa, multa rabdare. Este bine sa stii ca atunci cand este practicat fara a exista o protectie datorata unui prezervativ, se creeza un mediu extrem de receptiv pentru transmiterea pe cale sexuala a bolilor, mai ales HIV. Desi nu exista riscul unei sarcini in cazul sexului anal, la fel ca si in cazul sexului vaginal, exista posibilitatea foarte real si serioasa de transmitere a bolilor venerice. Alte consecinte negative in cazul raporturilor anale, sunt aplicabile numai unora si nu altora, deoarece raportul anal poate fi foarte dureros pentru unele persoane. Pentru aceia care gasesc ca aceste raporturi sunt dureroase, treptat ei vor descoperi ca devin din ce in ce mai putin dureroase, pe masura ce devin tot mai frecvente, pana cand nu va mai fi resimtita nici o durere (ba chir dimpotriva). Pe de alta parte, unii vor continua sa resimta durere si nu vor gasi nici o satisfactie pana la urma. Atentie! Persoana respectiva poate avea spre exemplu hemoroizi si sexul anal nu va putea fi vreodata o placere sau durerea poate fi data de spasmele musculare ale sfincterelor anale (intern si extern) si se pot produce fisuri pana la rupturi anale ori anunta ca respectiva persoana nu prezinta o relaxare suficienta pentru practicarea sexului anal, fiind nevoie probabil de mai mult timp. Fisurile anale reprezinta rupturi la nivelul mucoasei anale, pot fi sangerande si se poate vedea in timpul scaunului ca mici pete de sange. Pot fi deosebit de dureroase si netratate, se pot suprainfecta.

Prin urmare, este important ca atunci cand decizi sa experimentezi orice practica sexuala, sa fii bine informat inainte. Poate ca iti seamna aceasta fraza cu miile de cuvinte a “babalacilor” tai de parinti sau bunici etc, insa iti reamintesc ca unele lucruri se descopera treptat; si aici ma refer la senzatii, sentimente sau placeri; ceea ce trebuie sa stii se refera la responsabilitatea care iti revine sa te protejezi intr-un secol in care BTS-urile inca reprezinta un risc crescut.

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Dezvirginarea

Ce este dezvirginarea? O stare, un fapt, o intamplare?
Ce simtim? Cum simtim? Numai fetele pot fi dezvirginate? Etc.

Multe intrebari pot aparea cand te gandesti la virgin, virginitate si dezvirginare.
Prin actul de dezvirginare ne referim la pierderea integritatii anatomice a membranei himenale. Dezvirginarea sau deflorarea (la fete) intr-o acceptiune mai larga este un fapt, un proces, o actiune ce poate avea loc odata cu primul contact sexual. Insa nu numai!
Exista si situatii in care aceasta dezvirginare poate fi facuta de ginecologi din motive medicale, alteori in urma unor accidente, insa se poate intampla si in plin petting.
Imaginati-va stimulate manual de catre partener, reuseste un orgasm clitoridian si lubrifierea e ok, starea de excitatie este la apogeu, dorinta este fierbinte, curiozitate din plin, degetele aluneca…si apare o mica sangerare. Te intrebi ce ar putea fi, ca nu ai cum sa nu mai fii virgina pentru ca nu ai facut sex inca, nu ai fost inca penetrate si de fapt, surpriza…o deflorare partiala. Astfel de lucruri se pot intampla.
Este dezvirginarea un proces placut? Cat dureaza? Cum stiu ca dezvirginarea a avut loc?
Se intampla uneori ca dezvirginarea sa aiba o anumita procesualitate in timp, adesea este in directa proportionalitate cu elasticitatea himenului, pozitia de penetrare si experienta partenerului.
Amprenta primului contact sexual poate fi una fizica si una psihica (cu implicatii posibile pe parcursul intregii vieti sexuale).
Ingredientele recomandate de specialisti pentru a astfel de prima experienta sunt: dragoste, incredere, respect, climat, tact, bun simt si cultura sexuala (ultimele prin excelenta de la partener/initiator). De preferat este ca celalalt partener sa fie mai experimentat (indiferent ca este fata sau baiat). Sa ne amintim de modelul socio-cultural potrivit caruia baietii se doresc a fi initiati de obicei de partenere mai mari decat ei sau experimentate, in cazul fetelor impunandu-se ca o regula nescrisa aproape ca barbatul sa fie cel cu experienta.
Deflorarea poate determina o mica hemoragie locala si este adesea asociata cu o senzatie dureroasa de intensitate variabila. Primul contact sexual antreneaza o diversitate de variabile care difera ca tip, intensitate si putere de influenta. Uneori pierderea castitatii poate trezi tensiuni psihice si morale, ceea ce antreneaza dupa sine, intr-un numar destul de mare de cazuri, diminuarea sau absenta placerii sexuale. Iar repetarea la un interval de cateva ore a actului sexual poate avea aproximativ acelasi efect.
Pozitia coitala favorabila este “in extensie fortata”, ea concretizandu-se in felul urmator: femeia va fi asezata cu sezutul pe marginea patului, cu membrele inferioare in extensie. Plus minus o perna asezata astfel incat pozitionarea sa fie una relaxanta (spate, cap).
In aceasta pozitie ruperea himenului se poate face mai usor si mai putin dureros.
Penisul patrunde pe directia axului vaginului, alunecand pe marginea superioara a himenului, neapasandu-l direct. Ruperea se face in acest caz prin intindere si nu presiune.
Sa nu uitam importanta starii de bine, de relaxare si de excitare a partenerilor (indeosebi a partenerei), si importanta lubrifierii vulvei si vaginului.
In astfel de contexte sexuale barbatul se impune sa dea dovada de tact in gestionarea propriei stari de excitare pentru a nu precipita lucrurile.
O alta pozitie care permite abordarea himenului intr-o maniera favorabila o poate constitui asezarea in “hiperextensie a femeii” cu o penetrare nu “din partea antero-superioara, ci dintr-o parte postero-inferioara”.

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Ejacularea precoce.Tehnici si control.

Exercitii recomandate in cazul in care ejacularea prematura iti creeaza probleme:
Mictiunea fractionata: Acest procedeu presupune contractia si relaxarea succesiva a sfincterelor urinare in timpul mictiunii. Procedeul permite deprinderea unui control al mecanismelor sexuale si constientizarea anumitor procese care au loc in momentul descarcarii, sa poata astfel sa fie anticipat si evitat momentul culminant al placerii erotice, pentru a se trai starea de orgasm.
Presarea punctului G la barbat:
Punctul prostatic la barbati este echivalentul punctului G la femei. Barbatul poate sa stimuleze simultan punctul prostatic extern. Acest punct se situeaza pe perineu, intre testicule si anus. La acest nivel se afla muschii pubo-coccigieni, care au forma unor opturi, ei constituind ceea ce se numeste platforma pelviana. Prima bucla cuprinde baza falusului, in cazul barbatului, si vaginul, in cazul femeii. A doua bucla, atat la barbat, cat si la femeie, inconjura anusul. Punctul prostatic la barbat se afla aproximativ in mijlocul perineului, in locul in care se incruciseaza cele doua bucle. Dupa ce il veti repera, veti observa ca presarea lui ferma si ritmica declanseaza erectia, in timp ce daca este presat foarte puternic si daca este mentinuta aceasta presiune mai mult timp, atunci este impiedicata ejacularea. Este foarte bine sa va studiati reactiile atunci cand va autostimulati, si in acest scop va recomandam sa combinati autostimularea cu masajul punctului prostatic.
Se recomanda mai ales sa nu fie nici prea excitat, nici prea pasional, nici prea repezit si nici prea grabit. Sunt necesare cel putin 2 saptamani de antrenament zilnic pentru a ajunge la o astfel de performanta.
Tehnica Squeeze Termenul “squeeze” provine din limba engleza si inseamna „a presa”, „a strange”. Squeezing-ul consta in strangerea cu putere a falusului in timpul actului amoros, atunci cand barbatul simte ca se apropie de momentul ejacularii, reusind astfel sa il evite. Squeezing-ul este un exercitiu care se realizeaza progresiv, mai intai in timpul mangaierilor manuale si eventual orale. Odata controlul dobandit, tehnica va putea fi aplicata in cadrul actului erotic propriu-zis. Penetrarea se va realiza in acest caz gradat, incepandu-se cu miscari mai lente. Metoda consta nu numai in exercitarea unei presiuni la nivelul unor puncte foarte sensibile, ci presupune si o constanta priza de constiinta asupra senzatiilor care preced ejacularea. Aceasta tehnica este utila atat barbatilor care au probleme cu ejacularea precoce, cat si celor care vor sa isi imbunatateasca performantele erotice.

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Regulile actului sexual

Din ce in ce mai interesanti si mai liberi in experimentari? Experimentari in care toti avem de castigat si personal, si in relatie cu partenerul? Exista reguli chiar peste tot? Cine a inventat regulile si cine le stabileste? Cand ajung si eu sa-mi impun propriile mele reguli?

Reactia (reactanta) la TREBUIE!

Pentru barbati si femei deopotriva?!Am nevoie de reguli pentru a ma simti in control? Regulile ma fac sa ma simt in siguranta in relatia cu celalalt?Din ce nevoie se nasc ele? Pentru in pat cu mine insami sau pentru barbati in pat cu o femeie sau pentru femei in pat cu un barbat?  Nimeni nu pare a sti decat ceea ce a avut si are efect in intimitate cu el si cu celalalt. Micile noastre secrete…atuuri…

De cand ne stim femei sau barbati, auzim mai mereu in jurul nostru: “Femeile sunt mai sensibile, siropoase, dependente de romantism si iubesc barbatii cu accent strain!”Si intreb, va intreb: “Ce ar trebui sa faca barbatul in fata unei astfel de formulari?” :) cand in cealalta extrema se regasesc femeile care nu au auzit decat “avertismente” de tipul: “Barbatii sunt atrasi doar de femei cu sanii mari, fermi si apetisanti” etc.

Concluzia? In procesul devenirii de sine ca barbat sau ca femeie, fiecare dintre noi ne trezim bombardati de astfel de remarci ce se doresc adevarul absolut. Odata ajunsi in fata faptului implinit (adica barbat si femeie, fata in fata), descoperim ca suntem pregatiti pentru celalalt dar nu indeajuns si pentru noi sau invers.Ce am vrut sa spun prin asta?Faptul ca uneori ni se intampla sa fim luati prin surprindere de catre celalalt (cand tocmai am rasuflat usurati ca le stim pe toate) sau ne trezim “total” nepregatiti in fata propriilor noastre trairi, inimi.Cati dintre noi au avut surpriza sa se simta “intimidati” de hotararea, determinismul partenerului? De sexualitatea acestuia debordanta?!Sau cati dintre noi am ramas surprinsi de ceea ce s-a trezit sau se trezeste in noi in prezenta persoanei iubite?!Acele impulsuri, furnicaturi?! Acea eterna stare de beatitudine ce te determina adesea sa pierzi notiunea timpului sau sa renunti la propriile inhibitii, limite odata candva formulate?!De fapt ce se intampla?In primul caz uitam pur si simplu ca ceea ce se trezeste in celalalt are ca si obiect de atractie, stimulare si intretinere as putea spune, o imagine (suprapusa, expresie a nevoilor si fanteziilor persoanei in cauza).

Ei bine, acea imagine ne apartine chiar noua!!!? Noi constituim obiectul deasupra caruia se formeaza imaginea ce alimenteaza dorintele, fanteziile celuilalt.In acest caz imaginea este produsul subiectiv al partenerului care se intampla uneori a fi mai mult sau mai putin impregnat de nevoile, dorintele, fanteziile acestuia din urma. Si astfel pot aparea surprize!Cerandu-i partenerului sau partenerei sa te descrie, sa-ti spuna ce anume (l-) a determinat-o sa te iubeasca, sa ai surpriza ca raspunsul sa fie departe de ceea ce ai tu ca si reprezentare de sine.De aceea se intampla sa fim iubiti din variate “motive” uneori greu de definit si de inteles pentru noi.Ceea ce este de preferat este sa ne eliberam de sheme, grafice, puncte de referinte si sa ne permitem de a fi deschisi, permeabili la dragostea oferita de celalalt, in acelasi timp sa daruim neconditionat ce dintotdeauna ne-am dorit si imaginat: Marea iubire!

Astfel sexul devine o placere, un prilej de sarbatorire  in care goliciunea corporala si cea sufleteasca nu ne mai sperie, ci ne bucura si ne face sa ne dorim din ce in ce mai mult de la noi si de la celalalt.Teama, frica de abandon, neincrederea, incapacitatea pe care unii dintre noi o incercam in a ne bucura neconditionat de o astfel de experienta etc. sunt doar o parte a umbrelor ce se descriu intr-o viata de cuplu armonioasa.In momentul in care incepem sa fim sinceri cu noi, descoperindu-ne punctele fierbinti de rezistenta si incepem a le lucra ca fiind parte din noi ce poate fi rezolvata, nu parti care se nasc din vina celuilalt, pot spune ca suntem pe calea cea buna.A ne elibera de reguli, scheme, scenarii, tehnici inseamna a trai cu adevarat experienta comuniunii cu celalalt. Astfel jocul devine, dar ca si cuplu.In sex, poate fi doar unul si celalalt prin apropiere  sau pot fi doi!

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Himenul.Virginitatea.

Misterul virginitatii…Cati dintre noi am fost, suntem si vom fi atenti la ceea ce se va intampla cand ne pierdem virginitatea?La ce anume sa fim atenti mai intai? La ce simtim? La ce “trebuie” facut? La trairile si emotiile pe care le resimtim?Cati dintre noi putem raspunde concret, obiectiv la solicitarea cuiva ( prietenilor, a viitorului nostru copil) de a povesti ce s-a intamplat pas cu pas?Ramane sa ne raspundem fiecare in sinea noastra la aceasta provocare! Care este acceptiunea general valabila cand ne referim la himen?

Raspuns: Pecetea virginitatii…?

Poate pentru multi dintre noi, da. Insa cati dintre noi cunosc faptul ca exista fete care se nasc fara acel himen (existand doar niste reminiscente)? Intrebarea urmatoare care ar putea trece prin mintile multora dintre noi ar fi in aceste cazuri: Mai sunt (considerate) ele virgine? Este himenul singura dovada a virginitatii unei tinere femei? Raspunsul este unul departe de a fi pozitiv.

Himenul este o membrana subtire care se afla la nivelul orificiului vaginal, acoperind (partial) intrarea in vagin. Nu exista un standard, un etalon: asa da, asa nu. Astfel asa cum fiecare dintre noi avem si maini si picioare, si degete si unghii, si nas si ochi, insa acceptam ideea ca suntem diferiti intre noi, tot acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste caracteristicile sexului nostru, in speta a himenului (cu referire la fete). El este poate fi diferit de la femeie la femeie.

Poate avea forme si grosimi diferite, iar orificiile (pentru eliminarea menstrei) sunt si ele de dimensiuni diferite, de la dimensiunea ce permite introducerea unuia sau chiar doua degete, la cele septate (orificiul este despartit de o membrana) sau sa prezinte pe suprafata lui mai multe gauri de dimensiuni mici, existand si cazuri in care nu exista un astfel de orificiu. Sa ne reamintim si de cazurile in care, la nastere, himenul este, aproape in totalitate, absent. Aceste paricularitati explica motivul pentru care la unele fete nu exista nici un fel de sangerare sau nici un fel de durere in momentul penetrarii. Este foarte posibil ca himenul sa se fi rupt demult, in copilaria lor, fara ca ele sa stie, ca de exemplu in cazul anumitor exercitii fizice, din cauza folosirii unor tampoane intravaginale, in cazul masturbarii sau in timpul igienizarii intime (practicarea spalaturilor vaginale catalogate in acceptiune populara „superficiale”). Himenul poate suferi transformari de-a lungul perioadei puberale. Astfel el se poate ingroasa de-a lungul perioadei de pubertate. Orificiul, care poate masoara intre 10 – 12 milimetri la fetita, la pubertate atinge 18 – 20 milimetri, ceea ce permite trecerea unui tampon sau a unui deget.Este cunoscut faptul ca la unele fete himenul poate fi mai elastic (astfel incat „deflorarea” se intampla sa se realizeze la nasterea primului copil, fiind facuta chiar de medicul obstretician) sau mai inflexibil, rigid. In acelasi timp pot exista diferente si in ceea ce priveste vascularizarea himenului. Astfel explicandu-se sangerarea mai mult sau mai putin abundenta in unele cazuri.

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Dezvirginare.Pozitii sexuale recomandate.

De preferat:
-    cand tanara femeie va simti durere, ea nu se va retrage, ci va proiecta bazinul inainte pentru a veni in intampinarea miscarilor partenerului, favorizand astfel ruperea himenului. Orice miscari de eschivare, evitare, retragere vor avea ca si consecinte prelungirea senzatiilor de durere din momentul deflorarii;
-    pozitia recomandata barbatului este: in genunchi, intre coapsele partenerei pentru a putea sa aiba o viziune de ansamblu a procesului de deflorare. Aceasta pozitie ii va permite sa imprime o directie favorabila a penisului in partea superioara sau inferioara a orificiului vaginal. A se evita abordarea frontala a himenului in incercarea de dezvirginare.
Legat de senzatiile dureroase resimtite in timpul unui prim act sexual, ele pot fi amplificate sistemul nostru de credinte, prejudecati si judecati de valoare cu privire la deflorare. Daca citind, intreband, impartasind experienta altora ni se imprima adanc in minte ideea conform careia ca actul sexual este dureros la inceput, ma intreb si va intreb cum putem face fata unei astfel de credinte care apare ca si certitudine.
Multe dintre fete nu se indoiesc de faptul ca dezvirginarea este dureroasa.
De aici pana la sentimentul de frica (in procesul de generare de asteptari vis a vis de ce se va intampla) poate fi un pas mic. “Mi-e frica sa nu ma doara!”
Ce aduce sentimentul de frica? Anxietate, contractie musculara care antreneaza totodata contractura musculaturii perivaginale ce are ca si consecinte ingustarea lumenului vaginal si aparitia de dureri la intromisiune.
In functie de presiunea exercitata de penis pe peretele vaginului si mai ales de pozitia de actiune pot aparea diferite senzatii de discomfort. De exemplu, presiunea exercitata, apasarile la nivelul peretelelui anterior al vaginului pot fi urmate de o senzatie imperioasa de a urina. Deplasarea uterului in urma apasarii penisului pe colul uterin poate da dureri in partea inferioara a abdomenlui etc. Nu rare sunt si cazurile de “jena” vaginala sau uretrala

Autor : Psiholog Jeni Chiriac

Cabinet Individual de Psihologie “Jeni Chiriac” Bucuresti

www.jenichiriac.ro

Join the forum discussion on this post

Ulcerul genital

Ulcerul genital poate fi determinat de:

- Virusul herpes simplex
- Sifilis
- Sancroid- determinat de Haemophilus ducreyi
- Limfogranulomatoza veneriana
- Granulom inghinal
- Eruptii postmedicamentoase
- Carcinom

Aceste boli sunt asociate cu un risc crescut pentru infectia HIV.

Evaluarea ulcerelor genitale trebuie sa includa teste serologice pentru sifilis, determinarea antigenelor pentru virusul herpes simplex, culturi pe medii speciale pentru diferiti agenti etiologici.

Manifestarile clinice ale ulcerului genital:

1. Ulcerul usor sensibil, indurat, nedureros si fara adenopatie inghinala este sugestiv penru sifilis. Pentru confirmarea diagnosticului de sifilis se folosesc teste suplimentare:
- RPR (rapid plasma reagin)- test de depistare a anticorpilor produsi de Treponema pallidum
- VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul
- testul de microhemaglutinare cu Treponema Pallidum

2. Grupari veziculare, alternand cu mici ulcere: sugestiv pentru infectia cu herpes simplex tip 2. Confirmarea se face prin realizarea de culturi.

3. Unul- trei ulcere foarte dureroase insotite de adenopatie inghinala sensibila reprezinta un sancroid.

4. Inflamatia unui ganglion limfatic inghinal neinsotita de ulcer, poate fi limfogranulomatoza veneriana

Tratament

1.Sancroidul: azitromicina in doza unica sau ceftriaxon in doza unica sau eritromicina timp de 7 zile.

2. Herpesul: aciclovir oral timp de 7-10 zile pana la disparitia simptomelor clinice. Aciclovirul reduce frecventa recurentelor cu 75% la pacientii cu 6 sau mai multe episoade pe an.

3. Sifilisul: penicilina G injectabila intramuscular indiferent de stadiul bolii.

Autor : Dr. Daniela Iancu

Metode contraceptive non-hormonale

A. ABSTINENTA PERIODICA SAU PLANIFICARE FAMILIALA NATURALA

Consta in evitarea contactului sexual in timpul perioadei fertile ce caracterizeaza momentul ovulatiei.

a) Metoda de determinare a temperaturii bazale

La scurt timp dupa ovulatie, apare o crestere a temperaturii bazale cu aproximativ 0,5 grade Celsius care corespunde secretiei de progesteron. Aceasta crestere se mentine pana la menstruatia urmatoare. Abstinenta sexuala se practica in intervalul cuprins intre prima zi de menstruatie si a 3-a zi consecutiva de crestere a temperaturii bazale. In a 4-a zi de temperatura crescuta poate avea loc contactul sexual care se poate practica pana la aparitia menstruatiei. Temperatura poate fi masurata rectal, oral sau vaginal, iar pe durata unui ciclu se va masura la aceeasi ora, cu acelasi termometru si folosind aceeasi cale. Termometrul se va tine timp de 3 minute, dupa care se spala cu apa rece.
Masurarea temepraturii nu se practica matinal sau dupa repaus.
Nu se practica de catre femeile care alapteaza.

b) Metoda mucusului cervical

Sub influenta estrogenilor, a caror nivel creste pe masura ce ne apropiem de momentul ovulatiei, mucusul cervical sufera modificari calitative si cantitative: devine abundent, elastic, are aspect de albus de ou- ceea ce indica faptul ca femeia se afla in plina perioada ferila. Aceasta perioada este precedata de alte doua perioade in care in care mucusul este absent (senzatie de vagin uscat) sau este in cantitate redusa, gros, opac, aderent (senzatie de lipicios la nivelul vaginului).
Contactul sexual este permis imediat dupa menstruatie pana in ziua cand apare senzatia de umezeala evidenta la nivelul vaginului.

c) Metoda calendarului

Necesita inrefistrarea lungimii ciclurilor menstruale (si nu durata menstruatiei) pe parcursul a 6 luni inainte de a incepe practicarea metodei.
Cu ajutorul metodei se calculeaza: prima zi ferila= ciclul cel mai scurt-18; ultima zi fertila= ciclul cel mai lung-11

d) Metoda simptotermica

Reprezinta o combinatie a celor 3 metode de mai sus, care sunt folosite simultan.

B. Coitus intrerruptus

Reprezinta retragerea penisului din vagin inainte de ejaculare.
Metoda ramane cea mai importanta modalitate de control a fertilitatii in tarile lumii a treia.

C. Amenoreea de lactatie

Chiar si in cazul in care alptarea continua, ovulatia poate reapare, dar este putin probabil ca aceasta sa se produca inainte de 6 luni, in special daca femeia este amenoreica si alimentatia nou- nascutului se realizeaza exclusiv la san.

Autor: Dr. Daniela Iancu

Metode contraceptive non-hormonale de bariera

A. PREZERVATIVELE

a) masculin

Sunt confectionate din latex natural: cec de miel sau din poliuretran.
Au un perete subtire de 0,02 mm si sunt prelubrifiate cu spermicid: nonoxinol 9.
Prezervativele protejeaza impotriva unei sarcini nedorite si impotriva bolilor cu transmitere sexuala, inclusiv SIDA (ultima fiind asigurata numai de cele din latex).
Daca prezervativul se rupe in timpul contactului sexual, se poate introduce spuma sau gel spermicid introdusa rapid in vagin sau o metoda de contraceptie postcoitala de urgenta.

b) feminin

Se mai numes pungi vaginale si sunt confectionate din poliuretran.
Se insera in asa fel incat inelul intern sa se afle in vagin si cel extern la nivelul vulvei.

B. DIAFRAGMA VAGINALA

Consta dintr-o membrana de cauciuc (latex) ce acopera un dispozitiv circular, flexibil si este utilizata in asociere cu un spermicid.
Exista mai multe tipuri de diafragme in functie de forma pe care o are marginea dispozitivului: spirala, plata sau arcuata.
Se utilizeaza dimensiunea maxima care poate fi inserata fara disconfort si distorsiune.
Este contraindicata in caz de prolaps uterin, in caz ca femeia a nascut de curand, la cele care nu-si pot palpa corect colul uterin sau la cele care au avut infectii urinare repetate in antecedente.
Diafragmele cu masura 65, 70 sau 75 sunt utilizate de majoritatea femeilor.
Diafragma poate fi inserata cu cateva ore inainte de contactul sexual.Se lasa pe loc cel putin 8 ore dupa contactul sexual (dar nu mai mult de 24 de ore deoarece poate apare leucoree urat mirositoare) apoi se indeparteaza si se curata cu apa si sapun, lasata la uscat si pastrata intr-un loc ferit de caldura.
Este contraindicata aplicarea de talc la nivelul diafragmei deoarece expunerea genitala la talc poate predispune la cancer ovarian.
Daca se repeta contactul sexual inainte de 8 ore se introduce suplimentar spermicid in vagin, fara modificarea pozitiei diafragmei.
Diafragma se inlocuieste cu una noua o data la 2 ani.

C. PESARUL ANTICONCEPTIONAL

Se mai numeste si calota anticonceptionala , este mai mic decat diafragma, nu contine un dispozitiv circular marginal si acopera numai cervixul. Se utilizeaza in asociere cu spermicide si se mentine 48 de ore.

Femeile nulipare ( fara nasteri vaginale) necesita masura 22, in timp ce femeile multipare ( care au avut cel putin o nastere pe cale vaginala) necesita masura 25.
Inainte de utilizare o treime a calotei este umpluta cu spermicid.
Femeia ce utilizeaza pesare cervicale este protejata impotriva dezvoltarii displaziei cervicale.

D. DISPOZITIVELE INTRAUTERINE (DIU)

DIU sunt piese flexibile din metal care au forma literei T si care sunt disponibile in doua variante:

a) Paraguard : ofera contraceptie timp de 10 ani, cu eficienta echivalenta sterilizarii tubare.
DIU determina formarea unei spume biologice in interiorul cavitatii uterine ce contine fibrina, celule fagocitare si enzime proteolitice si stimuleaza formarea de prostaglandine in interiorul uterului. Climatul intrauterin alterat interfera cu pasajul spermatozoizilor in uter, impiedicand astfel fertilizarea.

b) Progestasert- elibereaza progesteron si necesita inlocuire anuala. Produsul comercial care se gaseste in Europa se numeste NORGESTREL.

Unica infectie pelviana asociata cu DIU este actinomicoza. Cand actinomyces este detectata prin cultura cervicala este indicata indepartarea DIU si tratament oral cu penicilina.
Progesteronul creste usor riscul de sarcina ectopica datorita faptului ca afecteaza moilitatea tubara fara a inhiba ovulatia.

Autor : Dr. Daniela Iancu

Powered by WordPress | PalmPreBlog.com has New Palm Pre Deals | Thanks to iFreeCellPhones.com Verizon Cell Phones, Free MMO and Fat burning furnace review

Bad Behavior has blocked 177 access attempts in the last 7 days.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii