Infarctul miocardic este definit morfopatologic ca şi moartea celulelor cardiace datorită ischemiei prelungite.

Moartea celulară este împarţită morfopatologic ca şi necroză de coagulare sau a benzilor contractile, care de obicei evoluează către oncosis, dar poate apărea şi printr-un grad mai mic prin apoptoză. Pentru a diferenţia aceste entităţi este necesară analiza minuţioasă a secţiunilor morfopatologice de către specialişti în domeniu.
Moartea celulară nu apare imediat după inceputul ischemiei miocardice, însă este o perioadă finită în care apare (de exemplu mai puţin de 20 minute la unele modele animale).
Necroza miocardică poate fi identificată microscopic şi macroscopic la examinarea postmortem, doar după câteva ore.
Necroza completă a celulelor miocardice durează cel puţin 2-4 ore, fiind dependentă de prezenţa circulaţiei colaterale în zona ischemică, ocluzia arterială coronariană persistentă sau intermitentă, sensibilitatea miocitelor la ischemie, precondiţionarea şi/sau nevoia miocardică individuală de oxigen şi nutrienţi.
În funcţie de mărime, infarctul miocardic poate fi împărţit: microscopic(necroză focală), mic (<10% din miocardul ventriculului stâng), mediu (10- 30% din miocardul VS), sau mare (>30% din miocardul VS); deasemenea poate fi împărţit şi după localizare.
Identificarea morfopatologică a necrozei miocardice este realizată fără informaţii privind modificările morfologice ale patului vascular coronarian sau a anamnezei pacientului.
Infarctul miocardic poate fi definit morfopatologic ca acut, în vindecare sau vindecat.
Infarctul miocardic acut
Infarctul miocardic acut se caracterizează prin prezenţa leucocitozei cu polimorfonucleare. Dacă intervalul de timp de la inceputul infarctului şi deces este suficient de scurt (<6 ore), leucocitoza poate fi minimă sau absentă.
Prezenţa de mononucleare şi fibroblaşti şi absenţa polimorfonuclearelor caracterizează infarctul în vindecare.
Infarctul vindecat se vizualizează ca cicatrice, fără infiltrare celulară.
Întregul proces care conduce la vindecarea infarctului durează de obicei cel puţin 5-6 săptămâni. Reperfuzia poate împiedica apariţia de zonă necrotică micro si macroscopică, prin producţia de miocite cu benzi contractile şi cantitatea mare de eritrocite extravazate.
Infarctul miocardic poate fi clasificat din punct de vedere temporal în funcţie de trăsăturile sale clinice şi alte caracteristici, precum şi în conformitate cu constatările morfopatologice, astfel: în evoluţie (<6 ore), acut (6 ore-7 zile), în vindecare (7-28 zile) şi vindecat (>29 zile).
Trebuie subliniat faptul că stabilirea vârstei infarctului prin metode clinice sau electrocardiografice nu se corelează cu examenul morfopatologic.
De exemplu, ECG-ul poate arăta modificări evolutive de segment ST-T şi biomarkerii cardiaci pot fi în continuare crescuţi (indicând un infarct recent), iar examenul morfopatologic să arate un infarct în faza de vindecare.