Boala arteriala periferica

1. Ce este boala arteriala periferica?

Boala arteriala periferica – Arterele transporta sange bogat in oxigen si substante nutritive de la inima la restul organismului. Cand arterele de la picioare se ingusteaza si se blocheaza datorita depunerilor de colesterol, tesuturile nu vor mai primi suficient sange ca sa functioneze normal. Vorbim in acest caz de boala arteriala obstructiva periferica. Cauza cea mai frecventa care provoaca ingrosarea arterelor este ateroscleroza. Boala arteriala periferica (BAP) provoaca durere la mers, la muschii de la fese, coapse sau gambe. Riscul de a face acesta boala creste o data cu varsta, astfel ca una din trei persoane care au implinit 70 de ani au BAP. In plus, fumatul, diabetul, tensiunea arteriala, obezitatea si grasimile crescute in sange provoaca boala la varste mai tinere.

Boala arteriala periferica
Boala arteriala periferica

Aorta este cea mai mare artera a corpului si ea transporta sangele pompat de inima catre restul corpului. Imediat sub nivelul ombilicului, in interiorul abdomenului, aorta se bifurca in cele 2 artere iliace, care duc sangele in cele doua picioare. Cand arterele iliace ajung in zona inghinala ele se bifurca din nou, formand arterele femurale, iar apoi sub genunchi arterele se despart in ramuri tot mai mici care in final aduc sangele la degetele de picioare.

Aceste artere sunt in mod normal elastice si permeabile, dar pe masura ce avansam in varsta ele se blocheaza treptat prin procesul denumit ateroscleroza, care mai inseamna si rigidizarea sau ingrosarea arterelor. In peretii arterelor se depune colesterol, calciu si tesut fibros, care formeaza placi de ateroscleroza. Pe masura ce aceste placi cresc in volum si in suprafata arterele se ingusteaza tot mai mult, iar fluxul de sange care curge prin ele scade treptat. In final, picioarele nu mai primesc suficient oxigen, ele se afla in ischemie. Acest fenomen se poate produce insa si la nivelul arterelor care duc sange la muschiul inimii sau la creier. Putem sa intelegem de ce este important sa tratam cu seriozitate acesta boala: ea poate provoca nu numai pierderea picioarelor, dar si infarct sau accident vascular cerebral.

2. Care sunt simptomele bolii arteriale periferice?

Boala arteriala periferica – Simptomele BAP sunt diverse si devin tot mai severe pe masura ce arterele se ingusteaza. La inceput, picioarele primesc suficient sange cand stam in repaus, asa incat nu simtim nici un deranj. Dar muschii au nevoie de mai mult oxigen cand sunt in miscare, asa incat daca arterele sunt ingustate vom simti durere musculara la mers. Astfel apare primul si cel mai obisnuit simptom al BAP – claudicatia intermitenta. In mod tipic se produce o durere in muschii gambei sau ai coapsei, la mers, dupa o anumita distanta. Durerea este ca o gheara si dispare daca pacientul se odihneste (se opreste din mers). Claudicatia apare mai repede daca pacientul urca pe scari sau o panta. Cu timpul aceasta durere apare la distante tot mai mici, chiar de cativa pasi.

Atunci cand boala arteriala periferica avanseaza, arterele nu vor transporta suficient sange si oxigen chiar cand pacientul se odihneste in pat sau pe scaun. Durerea devine permanenta la nivelul degetelor sau a picioarelor si este atat de intensa incat nu ii permite pacientului sa doarma. Picioarele se subtiaza si isi pierd parul, devin palide sau albastrui. Cand boala devine grava apar ulcere (rani) dureroase la degete sau la picioare, iar daca cirulatia nu se imbunatateste prin tratament, tesuturile incep sa moara, apare gangrena. De multe ori, in acesta situatie, picioarele nu mai pot fi salvate, singurul tratament posibil fiind amputatia.

3. Ce trebuie sa fac?

Primul si cel mai important pas este sa va prezentati la medicul specialist de chirurgie vasculara, care va va intreba despre starea generala de sanatate, despre simptome, daca si cat fumati, daca aveti hipertensiune arteriala sau diabet. In plus, medicul va palpa pulsurile inghinale, in spatele genunchilor si la glezne si va asculta sangele curgand prin artere cu ajutorul unui stetoscop.

4. Ce semne de boala arteriala periferica va observa medicul la examinare?

* Slabirea sau lipsa pulsului mai jos de locul unde artera este ingustata sau blocata;

* Sufluri la nivelul arterelor, care se aud cu stetoscopul

* Rani care nu se mai vindeca la degetele de la picioare.

Daca medicul Dvs. banuieste boala arteriala periferica, va recomanda analize si teste suplimentare:

* Analize de sange pentru colesterol si glicemie; ca aceste analize sa iasa corect nu mancati si nu beti nimic afara de apa, cu 9-12 ore inainte de vizita la medic.

* Indicele glezna-brat, compara tensiunea arteriala la ambele glezne cu cea de la mana, cu ajutorul unui aparat Doppler. Daca tensiunea de la glezna este mai mica decat cea de la mana, atunci arterele de la picior sunt ingustate sau blocate.

* Ecografia-Doppler foloseste ultrasunete pentru a masura fluxul de sange si gradul de blocaj al arterelor.

* Angiografia Seldinger, obtine filme cu raze X ale arterelor, prin injectarea unui colorant special, care arata locurile unde arterele sunt ingustate sau blocate.

* Angiografia CT (computer tomografie) sau angiografia RMN (rezonanta magnetica nucleara) arata o multime de detalii: ingrosarea sau ingustarea  arterelor, blocarea lor, anevrisme, depozitele de calciu din peretii arteriali. Noile computere tomograf cu 64 de slice-uri pot sa ofere detalii de o precizie uluitoare.

5. Cum se trateaza boala arteriala periferica?

Programele de tratament sunt personalizate si iau in considerare nevoile individuale ale pacientului si ale familiei acestuia. Tratmentul depinde de severitatea simptomelor, de gradul de ingustare sau blocare a arterelor si de starea generala de sanatate a pacientului. In Clinica de Chirurgie Vasculara tratamentul pentru BAP este oferit in 3 directii:

* controlarea factorilor de risc prin schimbarea stilului de viata si prin medicatie

* chirurgie pentru redeschiderea circulatiei arteriale de la maini sau picioare

* tratamente speciale pentru pacientii cu ulcere sau rani de origine vasculara, care nu se vindeca spontan.

Controlarea factorilor de risc si schimbarea stilului de viata

Daca boala Dvs. arteriala este diagnosticata timpuriu, modificarea unor obiceiuri de viata este extrem de utila pentru a controla boala de care suferiti:

* Boala arteriala periferica (BAP) este des intalnita la pacientii cu diabet si la fumatori. Este de aceea extrem de important pentru pacientii cu diabet sa isi controleze strict glicemia. Pentru fumatori, renuntarea obligatorie, completa si definitiva la fumat este poate cea mai buna metoda de a incetini evolutia aterosclerozei si a stramtorarii vaselor.

* Alta modificare esentiala a obiceiurilor de viata priveste dieta si exercitiile fizice. Consumati hrana sanatoasa pentru inima si arterele Dvs., adica fructe, legume si cereale integrale. Evitati grasimile de origine animala – carne de porc, smantana, frisca, untura, unt, oua. Eliminati cartofii prajiti, inlocuiti painea alba cu paine integrala si cititi etichetele de pe ambalajele alimentelor ca sa aveti o idee despre continutul de sare si de grasimi pe care il mancati. Daca sunteti obez, reduceti cantitatea de mancare, inlocuiti unele mese, mai ales seara, cu un morcov, un mar, pentru a va scadea treptat greutatea.

* Mersul si exercitiile fizice va ajuta sa pierdeti greutate, sa va antrenati muschii, sa va imbunatatiti circulatia. Exercitiile de mers sunt un tratament fundamental al claudicatiei intermitente. Clinica de Chirurgie Vasculara va pune la dispozitie un program de mers si de gimnastica vasculara alcatuit din exercitii pe perioade scurte, care va ajuta sa controlati si sa ameliorati aceste simptome. In general, recomandam sa mergeti cel putin 30 minute de 3 ori pe saptamana, cel putin 3 luni. Incepeti prin a merge pana cand apar durerile de claudicatie, adica 3 – 5 minute. Continuati sa mergeti pana cand durerea creste si devine moderata, adica inca 3 – 4 minute. Opriti-va si odihniti-va pana cand durerea dispare, apoi incepeti din nou sa mergeti. Repetati acest ciclu de mers si odihna timp de 30 minute si cresteti treptat timpul pana cand puteti sa mergeti un total de 50 minute. Semnul ca tratamentul are efect este ca veti merge distanta mai lunga fara ca sa apara durerea de claudicatie. Daca nu puteti face totul in aceasi sesiune, rupeti exercitiile in antrenamente mai scurte: nu folositi liftul – urcati scarile, faceti o plimbare la pranz sau faceti genuflexiuni sau abdomene seara, cand va uitati la televizor.

* Controlati-va stresul. Practicati tehnici de management al stresului ca relaxarea musculara sau respiratiile profunde.

* Controlati-va zilnic picioarele, mai ales daca aveti diabet, evitati sa va raniti sau taiati, faceti cu mare precautie pedichiura si nu purtati pantofi stramti.

Pe langa masurile de mai sus, medicul va va recomanda si medicamente, care pot sa incetineasca sau uneori chiar sa intoarca efectele aterosclerozei:

– hipocolesterolemiantele (statinele) contribuie la scaderea colesterolului “rau”, adica LDL colesterolul. Ca urmare, formarea de depozite de grasimi in artere se poate incetini sau chiar reversa. Pe de cealalta parte, daca practicam exercitiile fizice stimulam cresterea de colesterol “bun”, adica HDL colesterolul.

– antiagregantele plachetare, pe baza de aspirina, previn ca trombocitele sa formeze cheaguri in arterele ingustate si le blocheze.

– hipotensoarele, trebuie sa scada tensiunea arteriala pana la normalizarea ei (sub 140/80 mmHg, iar la pacientii cu diabet sub 130/80 mmHg), contribuind astfel la incetinirea evolutiei aterosclerozei.

Boala arteriala periferica – Interventiile chirurgicale

In stadiile avansate ale bolii, masurile enumerate mai sus nu mai sunt suficiente si este necesara refacerea curgerii normale a sangelui („revascularizarea”) care poate fi obtinuta chirugical (operatii de by-pass, endarterectomia) sau interventional (dilatare cu balonas si stent). Modalitatea de tratament depinde de localizarea si intinderea blocajului arterial, dar si de starea generala de sanatate si de prezenta altor boli.

Bypassul chirurgical creeaza un o cale de ocolire a unei artere ingustate sau blocate. Pentru a crea acest bypass chirurgul foloseste una din venele Dvs. sau un tub din material sintetic. Bypassul va face legatura dintre zonele de deasupra si dedesubtul blocajului, creand o noua cale de curgere a sangelui catre tesuturi. Endarterectomia este operatia prin care chirurgul indeparteaza („curata”) placa de aterom care ingusteaza sau blocheaza artera, lasand in urma o artera larg deschisa prin care sangele curge fara obstacole.

Clinica de Chirurgie Vasculara se distinge intre alte clinici similare din Romania prin folosirea microscopului operator pentru realizarea operatiilor de bypass distal, adica cuplarea bypassului la arterele fine de 2-3 mm diametru de la gamba sau picior.

Tratamente speciale

Din pacate, destul de des, pacientii vin la chirurgul vascular foarte tarziu, cand arterele sunt blocate pe portiuni atat de lungi incat nu mai este posibila operatia de bypass. In aceste cazuri, pentru a evita amputatia, in Clinica de Chirurgie Vasculara se practica tratament cu prostaglandine injectabile (Vasaprostan), tratament extrem de valoros si eficient, care este finantat de Casa de Asigurari de Sanatate si de compania producatoare in proportie de 100%.

In unele cazuri pacientii sosesc la chirurgul vascular cu artere blocate, dar si cu ulcere sau rani intinse. La multi dintre acesti pacienti operatia de refacere a circulatiei sangelui reuseste, dar ulcerul este atat de intins sau de profund incat nu se mai poate vindeca, obligand totusi la amputatie. Solutia pentru aceste cazuri sunt interventiile de microchirurgie reconstructiva, in care Clinica de Chirurgie Vasculara are o experienta deosebita. Clinica de Chirurgie Vasculara este printre primele clinici din lume care a publicat realizarea unor tipuri speciale de operatii plastice – lambourile propeller – la pacientii cu boala vasculara periferica, deschizand astfel posibilitati noi si extrem de eficente de salvare a membrelor si de evitare a amputatiilor.

Amputatia

In cazuri extreme, mai ales daca piciorul este cu gangrena si nu se poate reface circulatia, chirurgul Dvs. va recomanda amputatia degetelor sau a gambei sub genunchi. Amputatia este ultima solutie terapeutica, iar chirurgii vasculari fac aceste operatii doar in cazurile in care in picior circulatia este atat de compromisa incat nu mai poate fi imbunatatita prin nici una dintre metodele prezentate deja. Din fericire, mai mult de 90% dintre pacienti pot sa evite totusi o amputatie majora sau amputatia se limiteaza la degetele de la picior, daca pacientii se prezinta din timp la chirurgul vascular.

Daca ati suferit o amputatie in Clinica de Chirurgie Vasculara beneficiati de suportul nostru in continuare, prin sfaturi privitoare la modul in care va puteti relua mersul si legatura cu firme specializate in producerea de proteze. Aceste proteze sunt platite de Casa de Asigurari de Sanatate si permit reluarea unei vieti normale.

6. Ce trebuie sa fac dupa operatie?

Dupa operatie este important sa va schimbati modul de viata (renuntarea completa la fumat, mancare sanatoasa, exercitii fizice), sa luati medicamentele prescrise de chirurgul Dvs. vascular. Daca vi s-a indicat anticoagulant (medicamentele de tip cumarinic) cereti medicului Dvs. curant indicatiile exacte legate de reglarea, intreruperea si reluarea acestui tratament.

Nu uitati! Boala Dvs. arteriala progreseaza in continuare, mult mai lent, chiar daca respectati indicatiile medicale. Din acest motiv este necesar sa va prezentati la 6 luni, de-a lungul intregii vieti, la controalele periodice obligatorii in Policlinica de Chirurgie Vasculara. Numai in acest fel, impreuna, vom putea controla evolutia bolii Dvs., vom evalua eficacitatea tratamentului si, daca este cazul, vom putea suprinde in timp util eventuale complicatii ce pot sa apara – de exemplu artera se poate infunda deasupra bypassului si poate provoca, nediagnosticata si netratata, blocarea din nou a circulatiei.

7. Cum prevenim boala vasculara?

Majoritatea bolilor vasculare nu anunta inainte de a lovi. Diagnosticul si tratamentul timpuriu pot nu numai sa amelioreze calitatea vietii tale, dar pot sa previna invaliditati majore sau chiar moartea. Sunt mai multe lucruri pe care le puteti face pentru a preveni aparitia multor boli vasculare. Unele sunt recomandari venite din partea medicilor, altele sunt obiceiuri de viata sanatoasa sau ajustari ale stilului de viata.

Aflati despre istoricul familiei Dvs.

Daca stiti, studiind istoria starii de sanatate a rudelor de sange, ca puteti avea risc sau sa fiti vulnerabil la anumite boli (de exemplu, daca un membru al familiei a avut circulatie proasta, tensiune arteriala sau a murit la o varsta tinara de o boala anume si nu de accident), puteti sa luati masuri de preventie, chiar inainte ca orice simptome sa apara. De aceea, fiti sigur ca puteti sa dati detalii despre bolile familiei Dvs. medicului, cand mergeti la un consult.

Mergeti regulat la control

Faceti-va programari regulate, solicitati examinare atenta. Comunicati medicului Dvs. toate informatiile relevante, mai ales cele legate de istoricul de sanatate al familiei. Daca exista cele mai mici suspiciuni de boala vasculara, medicul Dvs. dispune de o serie larga de teste si analize – ecografie, Doppler, arteriografii, computer tomografie, rezonanta magetica nucleara, pentru a confirma diagnosticul initial si a stabili cel mai bun tratament posibil.

Duceti o viata sanatoasa

Obiceiurile sanatoase de zi cu zi, incluzand dieta corecta si exercitiu suficient sunt de o importanta capitala pentru a scadea la minim riscul de aparitie a bolilor vasculare:

* Eliminati fumatul

Alaturi de alte efecte profund negative asupra sanatatii Dvs., fumatul creste enorm riscul de boala arteriala. Renuntarea la fumat este de multe ori singurul si cel  mai valoros lucru pe care il puteti face pentru a reduce riscul de boala vasculara. Fumatul distruge vasele sanguine. Nicotina determina contractia vaselor de sange, cresterea tensiunii arteriale si altereaza capacitatea de vindecare a vaselor. Oprirea fumatului este importanta pentru ca stabilizeaza placa de ateroscleroza care altfel poate progresa catre tromboza.

* Adoptati o dieta sanatoasa

Corectarea dietei va ajuta la scaderea nivelului de colesterol si de trigliceride din sange. Mancarurile bogate in grasimi si colesterol pot accelera formarea placilor in artere. De asemenea, evitati mancarurile sarate excesiv, deoarece ele pot sa creasca presiunea arteriala. Daca exercitiile fizice si dieta se dovedesc insuficente, medicul Dvs. va va prescrie medicamente care vor ajuta la scaderea coleterolului.

* Efectuati un program regulat de exercitii fizice

Activitatea fizica insuficienta poate deteriora intreg sistemul arterial. Exercitiile fizice regulate sunt secretul formei bune a sistemului cardiovascular. Ele contribuie si la mentinerea greutatii corporale ideale si la evitarea obezitatii, care este o alta cauza a bolilor vasculare.

* Monitorizati presiunea arteriala

Hipertensiunea arteriala trebuie supravegheata si tratata cu atentie. Din nou, daca exercitiile si dieta nu sunt suficiente sa regleze singure tensiunea arteriala, va fi nevoie de prescrierea unor medicamente hipotensoare.

* Munciti relaxat

Reduceti stressul. Stressul poate sa cresca presiunea arteriala si astfel riscul de boli vasculare.

Urmati sfaturile medicului

Terapiile vasculare prescrise de medicul Dvs. sunt importante. Daca sunteti fumator, suferiti de diabet si aveti hipertensiune arteriala sau hipercolesterolemie sau sunteti obez, medicul Dvs. va va prescrie un regim zilnic ce poate sa includa urmatoarele:

* Masurati regulat tensiunea arteriala

* Luati medicamentele prescrise

* Controlati-va diabetul

Diabetul va expune la risc crescut de boala vasculara. Mentinerea sub control a nivelului glicemiei poate ajuta la reducerea riscului de infarct, accident vascular cebral sau boala arteriala perferica.

Atentie!

Daca apare o situatie de urgenta cereti de urgenta asistenta medicala— formati 112 — mai ales daca observati ca aveti tulburari de vedere sau de vorbire, sunteti ametit sau confuz, va amorteste mana sau piciorul ori aveti dureri in piept sau in abdomen.

Actiunea imediata va poate salva viata.

Autor : Clinica de Chirurgie Vasculara a Spitalului de Urgenta Timisoara

www.chirurgievasculara.ro

 

17 comentarii

  1. @Sarlea Gabriela: De obicei pt bypass este folosita vena safena. Daca aceasta vena a fost deja folosita , se va utiliza vena safena de la piciorul opus sau o alta vena din brat.

    Cea mai frecventa complicatie intalnita este tromboza bypass ului ce poate apare in primele 6 saptamani dupa interventie.

  2. Buna ziua. Am nevoie de o parere. Tatal meu are 50 de ani acum 8 ani jumate a avut nevoie de o interventie de bypass la piciorul drept. De curand a inceput sa il doar si a mers la control. Acolo au observat ca are din nou un cheag de sange si are nevoie din nou de operatie. I s-a recomnadat operatie de bypass cu o vena din organismul lui. De unde anume ii iau vena pentru a o inlocui pe cea infundata? Ar putea aparea complicatii si care ar fi acestea?Tin sa precizez ca e tot la piciorul drept unde are bypass. Multumesc mult!

  3. pentru domnul Iliescu: Revascularizarea sau bypass-ul femuro-popliteu presupune folosirea de materiale sintetice sau naturale (vena safena sau o alta vena) pentru ocolirea leziunilor ocluzive, ceea ce previne amputarea membrului si claudicatia.
    Cateva posibile complicatii ale procedurii includ:
    – sangerare si infectie
    – umflarea piciorului
    – formarea cheagurilor de sange pe vasul ce contine cateterul
    – re-stenoza
    – leziunea nervilor
    – blocaj al graftului folosit in interventie etc
    Pot exista si alte complicatii si acestea in asociere cu alte afectiuni.
    Va rog sa va adresati medicului dumneavoastra in legatura cu orice procupare pe care o aveti vis-a-vis de aceasta procedura. Multa sanatate!

  4. Am avut de curand un bypass la picior.
    Va rog sa-mi spuneti care sunt reactiile normale ale organismului, daca sau nu sunt normale dureri, stari de disconfort amorteli ,etc. In cat timp ar fi normala recuperarea totala ?. Va multumesc annticipat foarte mult pentru raspuns. Cu stima, Marian Iliescu.

  5. Buna ziua.Va multumesc pentru raspunsul dat de D-stra si daca nu va suparati as mai dorii un sfat sau eventual un tratament de oare ce piciorul operat est tot timpul umflat si nu ma pot incalta cu o incaltaminte obijnuita si din cauza ast nu ma pot deplasa in afara casei.Ce po safac ? Va multumesc fff mult si astept dela D-stra un raspuns. adresa mea este PSUTU@HOTMAIUL.COM

  6. @sutu petre: Buna ziua va multumesc pentru raspuns si va rog in continuare sa-mi spuneti ce pot face la piciorul operat findca imi este umflat tot timpul daca se poate da un sfat eventual un tratament de oarece nu ma pot incalta cu incaltaminte normala si din cauza asta nu po face deplasari in afara casei.Va multumesc fff mult si astept un raspuns de la D-stra.

  7. @sutu petre: Stimate domnule Sutu, avand in vedere ca operatia de by-pass a fost performata nu vad niciun risc in a face baie in cada, cu singura conditie ca apa sa nu fie prea fierbinte.

  8. Buna ziua.Am facut o operatie de ByPass la piciorul drept si a fost un succes total varog ff mult sa-i dati un sfat cand pot face bae in cada (ami place f. mult) si va mai informez ca am probleme si cu unghia dela degetul mare de la piciorul drept care e gata sa-mi cada ce trebue sa fac la unghie precizez ca nu ma doare si nici nu am vreo infectie ladeget.Astept cu nerabdare un sfat de la D.stra.Va multumesc fff. mult pentru intelegere BRASOV 11-01-2014.Adresa mea este:PSUTU@HOTMAIL.COM Va multumesc inca o data.

  9. Revin cu informatii : Ieri a fost facut o Arteriograma(sau ceva de genul, au intrat cu niste camere prin mana stanga pana in genunchi) si au confirmat ateroscleroza. Trebuie facut un bypass, unde ne sfatuiti?

  10. Tatal meu este in spital in urma inegririi unui deget la piciorul drept. Am ajuns cu el in spital in urma unei presupuse infectii. Luni(astazi fiind sambata) urmeaza sa faca un dopler, insa astazi cand va scriu i-a fost amputat degetul mare si nu a curs nici o picatura de sange, nici in timpul operatiei nici dupa. Doctorul banuieste(a banuit de cand a palpat piciorul si citez:”nu simpt puls”) ca este ateroscleroza. In cazul in care dolperul confirma Luni, mi-a recomandat Timisoara sau Bucurestiul. Ma intereseaza sa aflu (in cazul confirmarii) care sunt pasii ce trebuie urmati, cum procedez.

    Ca simptime pot sa mai enumar din cele citite mai sus :
    – Ingustarea picioarelor
    – Dureri musculare la mers
    – Lipsa parului pe picioare
    – Culoare palida a tegumentelor

    P.S. Fumeaza rar tigari normale, insa fumeaza TIGARE ELECTRONICA si consuma bauturi alcoolice slabe(vin si bere). Are 57 de ani, nu face nici un fel de efort, nu a mai iesit de 3 luni din casa (dureri la mers, oboseala, febra musculara), a avut o operatie de hernie de disc acum 10 ani, si o ciroza apoasa acum 14 ani. Inainte de 1998 statea foarte bine cu sanatatea (era pilot militar)

  11. @trandafir petru: imi pare rau ca am vazut abia acum, insa va sfatuiesc ca tatal dvs. sa manace multe cruditati, sucuri de morcovi, mere, uleiuri presate la rece. Ajuta foarte mult, cum, de asemenea, ajuta si tratamentele naturiste. Mult noroc!

  12. Buna ziua!

    Ati putea sa va imbunatatiti circulatia in membre apeland la masajul de specialitate efectuat de catre un fiziokinetoterapeut, caruia ii veti arata fisele investigatiilor dumneavoastra si schemele de tratament!

    Multa sanatate!

  13. Imi cer scuze ! Revin si corectez :nov.2010 in loc de nov.2011. Multumesc pentru intelegere!

  14. Buna ziua! Sunt diagnosticat cu spina bifida,picior stg. stramb congenital,picior dr.warus equin.(cred ca am scris corect).Prin nov.2011,mi s-a umflat piciorul dr. de la genunchi(inclusiv) pana la glezna,fiind diagnosticat cu tromboflebita.Am urmat un tratament si totul acum este ok,din acest punct de vedere.Problema mea este ca picioarele mele sunt reci sau foarte reci de la genunchi in jos. INTREBARE: masajul local ma poate ajuta sa-mi imbunatatesc circulatia sangelui si astfel sa obtin o temperatura mai apropiata de normal a picioarelor ? P.S. De la genunchi in sus temperatura este normala. Astept raspunsul d-voastra, si cu respect,va multumesc anticipat .

  15. Buna ziun,am si eu o nelamurire ,pe sotul meu il durea spatele a fost la medic si ia zis ca are pronlme cu lombosciatica si ia recomandat sa faca fizioterapie,a faut 5 zile de fizioterapie si s simtea din ce in ce mai rau ,mai nou il doare in partea stanga sup coaste i sa zis ca e navralgie intercostala si medicul ia dat calmante ,insa tot nui trece si durerea e destul de mare .Ce ar trebui sa faca ca sai treaca sau ce medicament sa ea?

    As dori daca se poate sa ni se zica ce trebuie sa facem,va miltumim mult,o zi frumoasa

  16. buna am si eu pe tatal meu care este diabetic si are deja amputat piciorul sting dupa care si-a pirdut vederea la ambii ochi si de aproape doua saptamini a inceput sa ii se imbolnaveasca si piciorul drept a inceput sa i se negreasca degetul mare va rog frumos si din suflet sa ma indrumti si pe mine ce sa fac deoareece el sia pirdut orcie speranta si nu mai vrea sa-si taie si acest picior pentru ca celalalt a fost tiat de sus linga coapsa si spune el ca nu vrea sa fie jumate de om va rog sa il ajutati si pe el macar cu o indrumare daca nu puteti altcumva deoarece noi copii il iubim si nu vrem sal pierdem pentru ca are doar 62 ani.va multumesc si astept raspuns urgent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *