Digoxin | Prospect

Digoxin 0,25 mg comprimate (Digoxină micronizată) | Prospect

1. Compoziţie

Un comprimat conţine digoxină micronizată 0,25 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat 200 mesh, amestec de lactoză monohidrat cu amidon de porumb, tip starlac*, stearat de magneziu, talc, celuloză microcristalină pH 102, amidon de porumb. * conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.

Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular, terapia cordului, glicozizi digitalici.

2. Indicaţii terapeutice Digoxin

Digoxin este indicată în:

insuficienţa cardiacă congestivă cu disfuncţie sistolică dominantă,

insuficienţa cardiacă cronică asociată cu fibrilaţie atrială;

tahiaritmii supraventriculare: flutter şi fibrilaţie atrială, tahicardie paroxistică supraventriculară, tahicardie joncţională.

3. Contraindicaţii Digoxin

hipersensibilitate la digoxină, alte glicozide digitalice sau la oricare dintre excipienţi, bloc atrioventricular grad II şi III,tahiaritmii supraventriculare în cadrul sindromului Wolf-Parkinson -White,hiperexcitabilitate ventriculară în special extrasistole survenite când pacientul se află deja sub acţiunea unui preparat digitalic, cardiomiopatie hipertrofică şi cardiomiopatie restrictivă, pericardita cronică constrictivă, tahicardie şi fibrilaţie ventriculare, administrare de sultopridă, calciu i.v., simptome de supradozaj digitalic.

4. Precauţii Digoxin

Intoxicaţia digitalică favorizează apariţia aritmiilor, de exemplu, tahicardia atrială cu bloc atrio­ventricular variabil necesită o atenţie deosebită întrucât din punct de vedere clinic ritmul seamănă cu fibrilaţia atrială.

Determinarea concentraţiei serice de digoxină poate fi foarte utilă pentru continuarea tratamentului cu digoxina, dar doze toxice din alte glicozide pot determina reactii încrucişate, sugerând greşit concentraţiile aparent satisfacătoare de digoxină.

În unele cazuri, în care s-au administrat glicozide cardiotonice în ultimele două săptămâni trebuie reconsiderate recomandările în privinţa dozajului iniţial şi se recomandă reducerea dozei. Electroconversia cu curent continuu creşte riscul apariţiei unor aritmii grave în prezenţa toxicităţii digitalice. Tratamentul cu digoxin trebuie întrerupt cu 24 ore înaintea realizării electroconversiei. În urgenţe, cum ar fi stopul cardiac, când este necesară elecroconversia, se foloseşte cea mai joasă treaptă de energie eficace. Electroconversia cu curent continuu este inadecvată în tratamentul aritmiilor presupuse a fi induse de glicozizi cardiotonici.

Utilizarea medicamentelor inotrope la unii pacienţi poate determina o creştere nedorită a cererii de oxigen şi a ischemiei, iar unele studii retrospective au sugerat că digoxina este asociată cu un risc crescut de deces. Trebuie avută în vedere şi posibilitatea dezvoltării unor aritmii la pacienţii cu hipopotasemie după un infarct miocardic şi care prezintă instabilitate cardiacă.

Utilizarea digoxin în doze terapeutice poate determina prelungirea intervalului PR şi subdenivelarea segmentului ST pe elecrocardiogramă.

Digoxin poate produce supradenivelări fals pozitive ST-T pe  electrocardiogramă în timpul testului de efort.

Pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu digoxin vor fi evaluaţi periodic prin monitorizarea electroliţilor serici şi a funcţiei renale, în funcţie de starea clinică.

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

5. Interacţiuni

La administrarea concomitentă a digoxinei cu alte medicamente pot apare modificări reciproce al efectelor.

Digoxin în  asociere  cu medicamente  beta-blocante  poate  determina prelungirea timpului  de conducere atrio-ventriculară.

Medicamentele care determină hipokaliemie sau deficit intracelular de potasiu pot determina creşterea sensibilităţii la digoxină, de exemplu: diureticele, amfotericina B, sarea de litiu, corticosteroizii sau carbenoxolona.

Calciul, în special administrat i.v. rapid poate determina aritmii grave la pacienţii digitalizaţi (vezi pct.4.3.).

Concentraţiile serice de digoxină pot creşte în cazul administrării concomitente cu:  alprazolam, amiodaronă,  flecainidă, gentamicină,  indometacin,  itraconazol, prazosin, propafenonă,  chinidină, spironolactonă, macrolide (neomicină), tetraciclină şi posibil alte antibiotice.

Concentraţiile serice de digoxină pot scade în cazul administrării concomitente cu: adrenalină,antiacide, colestiramină, salbutamol, rifampicină, fenitoină, metoclopramidă şi preparate vegetale care conţin sunătoare.

Blocantele canalelor de calciu pot determina creşteri ale valorilor serice ale digoxinei. Verapamilul,felodipina şi tiapamilul cresc valorile serice ale digoxinei. Nifedipina si diltiazemul pot creşte valorile serice ale digoxinei sau nu le influenţează. Isradipina nu produce nici o modificare a valorile serice ale digoxinei.

Nu este recomandată administrarea concomitentă cu a-simpatomimetice (midodrina) datorită efectului bradicardizant   şi   riscului   de   apariţie   a   tulburărilor   de   conducere   atrio-ventriculare   şi/sau intraventriculare.

IECA pot creşte valorile serice ale digoxinei sau nu le influenţează.

6. Atenţionări speciale Digoxin

La pacienţii cu tulburări de conducere sino-atriale (de exemplu-sindromul de sinus bolnav) digoxin poate determina sau exacerba bradicardia sinusală sau poate determina bloc sino-atrial.

Pacienţii cu afecţiuni respiratorii severe pot avea o sensibilitate miocardică crescută la glicozidele cardiotonice.

La vârstnici şi la pacienţi cu afectarea funcţiei renale este necesară ajustarea dozelor iniţiale cât şi a dozelor de întreţinere., datorită reducerii clearence-lui renal al digoxinei.

Hipokaliemia sensibilizează miocardul la acţiunea glicozidelor cardiotonice.

Hipoxia, hipomagneziemia şi hipercalcemia severă cresc sensibilitatea miocardului la acţiunea glicozidelor cardiotonice.

Dozele iniţiale şi de întreţinere trebuie reduse în caz de hipofuncţie tiroidiană. În hirertiroidism există o rezistenţă relativă la digoxina şi este necesară mărirea dozelor.

Pacientii cu sindrom de malabsorbţie sau rezecţii gastro-intestinale pot necesita doze crescute de digoxina.

La pacienţii cu infarct miocardic acut administrarea digoxinei se face sub atentă monitorizare.

Digoxin îmbunătăţeşte rezistenţa la efort a pacienţilor cu disfuncţie ventriculară stângă şi ritm sinusal. Acesta poate fi sau nu asociat cu îmbunătăţirea profilului hemodinamic. Oricum, beneficiul la pacienţii cu aritmii supraventriculare este cel mai evident în repaus şi mai puţin evident la efort.

La pacienţii aflaţi în tratament cu diuretice şi inhibitoare ale enzimei de conversie sau numai cu diuretice întreruperea tratamentului cu digoxină se face progresiv, sub atentă monitorizare clinică.

Sarcina şi alăptarea

Digoxina străbate bariera placentară, concentraţia serică a digoxinei fiind similară la mama şi la făt.

Nu au fost semnalate efecte nocive ale digoxinei la făt şi nou-născut. Cu toate acestea, efecte nocive fetale, inclusiv moartea fetală, au fost raportate la mame cu intoxicaţie digitalică. Administrarea de digoxină la mame cu afecţiuni cardiace poate determina scăderea greutăţii la naştere a fătului. De aceea, în timpul sarcinii Digoxin 0,25 mg nu trebuie administrat decât după analiza raportului risc fetal / beneficiu matern.

Digoxina se excretă în cantitate mică în laptele matern şi duce la concentraţii inferioare dozelor terapeutice neonatale. Este posibilă alăptarea în timpul tratamentului.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Efectele digoxinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu a fost studiat. Nu există dovazi că digoxina afectează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

7. Doze şi mod de administrare

Doza optimă este stabilită de medic pentru fiecare pacient în parte.

Pentru atingerea concentraţiei plasmatice de platou care să fie eficientă terapeutic se poate opta pentru una din următoarele variante:

–   digitalizare rapidă – tratament de atac – adică administrarea unor doze mari în timp scurt (urmate de tratamentul de întreţinere);

–   digitalizare lentă – cu doze relativ mici, care realizează digitalizarea în câteva zile.
Dozele de întreţinere administrate după atingerea platoului corespund cantităţii eliminate în 24 ore, ţinând cont de cantitatea totală din organism în condiţii de compensare şi de proporţia de eliminare.

Adulţi:

în cazul în care se impune digitalizarea rapidă, la pacienţi care nu au mai fost digitalizaţi, se administrează o doză de încărcare de 0,5 – 1 mg Digoxin zilnic, timp de 2-3 zile, monitorizarea pacientului fiind obligatorie. Tratamentul se continuă cu doze de întreţinere cuprinse între 0,125 – 0,50 mg Digoxin zilnic, cu administrare orală (obişnuit 0,25 mg). Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici: doza de întreţinere este mai mică şi poate fi redusă la 0,125 mg.

Pacienţi cu insuficienţă renală: doza de întreţinere trebuie redusă şi se stabileşte în funcţie de valoarea creatininemiei.

Copii:

-Pentru copii cu vârsta sub 6 ani, sunt disponibile alte forme farmaceutice adecvate.

-Pentru copii cu vârsta mai mare de 6 ani, cu funcţie renală normală, doza recomandată este conform tabelului:

Pentru copii cu vârsta mai mare de 6 ani, cu funcţie renală afectată, doza recomandată trebuie ajustată conform tabelului:

8. Reacţii adverse

În general, reacţiile adverse raportate în timpul tratamentului cu digoxină sunt dependente de doză. Astfel, reacţiile adverse sunt mai puţine când digoxina este utilizată în doze terapeutice şi când se ţine cont de medicamentele cu care poate interacţiona şi de condiţiile de administrare.

La concentraţii de digoxină între 0,8 ng/ml (1,02 nmol/l) – 2,0 ng/ml (2,56 nmol/l) există un risc minim de apariţie a semnelor şi simptomelor toxice.

Peste aceste limite simptomele şi semnele toxice devin mai frecvente, iar valorile peste 3,0 ng/ml (3,84 nmol/l) sunt toxice.

Concentraţiile serice ale digoxinei trebuie corelate cu starea clinică a pacientului, potasemia şi funcţia tiroidiană.

Alte glicozide, inclusiv metaboliţii digoxinei, pot interfera cu determinarea serică a digoxinei şi trebuie avut în vedere acest lucru atunci când este vorba de valori care nu corespund cu starea clinică a pacientului.

Reacţii adverse ale digoxinei la sugari şi copii sunt diferite faţă de efectele la adulţi.

La pacienţii tineri digoxina poate produce: anorexie, greaţă, vărsături, diaree şi tulburări ale SNC, acestea fiind rar simptomele supradozajului.

Manifestări cardiace:

diferite aritmii şi tulburări de conducere. De obicei semnul premonitor al toxicităţii digoxinei este apariţia contracţiilor ventriculare premature, ce se pot transforma în extrasistole bigeminate sau trigeminate. În caz de supradozaj pot apare tahicardii atriale (de obicei – indicaţii ale tratamentului cu digoxina). Tahicardia atrială cu un anumit grad de bloc atrio-ventricular este caracteristică, fără ca pulsul să fie neapărat crescut. prelungirea intervalului PR şi subdenivelarea segmentului ST care nu ar trebui considerate semne de toxicitate. Toxicitatea cardiacă poate apărea la doze terapeutice la pacienţii cu afecţiuni care modifică sensibilitatea la digoxină.

Manifestări extra-cardiace:

Acestea se asociază, în principal, cu supradozajul, dar pot apare şi datorită unor creşteri tranzitorii ale concentraţiei serice prin absorbţie rapidă.

Tulburări gastro-intestinale: anorexie, greaţă şi vărsături şi, de obicei, se remit în câteva ore de la administrarea medicamentului. Poate apare, de asemenea, diaree. Nu se recomandă să se interpreteze greaţa ca semn precoce de supradozaj digitalic. Administrarea orală a digoxinei s-a asociat cu ischemie intestinală şi, rar, cu necroză intestinală.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului: în administrarea pe termen lung poate apare ginecomastia.

Tulburări ale sistemului nervos: slăbiciunea musculară, apatie, fatigabilitate, astenie, stare de rău, cefalee, ameţeli, confuzie, depresie şi chiar psihoze.

Tulburări oculare: vedere înceţoşată, discromatopsie (halouri colorate în verde sau galben).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: rareori poate apare erupţie cutanată cu caracter urticariform sau scarlatiform, însoţit de eozinofilie marcată.

Tulburări hematologice şi limfatice: foarte rar digoxina poate determina trombocitopenie.

9. Supradozaj

Semnele şi simptomele de toxicitate digoxinică devin mai frecvente la valori peste 3,0 ng/ml (3,84 nanomol/l). Totuşi, trebuie luate în considerare starea clinică, ionograma serică şi funcţia tiroidiană în evaluarea unui pacient cu manifestări de toxicitate.

Simptomele şi semnele includ: tulburări cognitive, aritmii caracteristice prin afectarea nodulului sinusal sau atrio-ventricular (tahicardie atrială cu bloc atrio-ventricular, tahicardii joncţionale, blocuri atrioventriculare de diferite grade), greaţă, adesea recunoscute tardiv, deoarece de obicei supradozajul survine la pacienţi cu stare de boală avansată şi medicaţie multiplă.

Concentraţiile serice crescute de digoxină, hipoxia datorată bolilor pulmonare cronice, hipokaliemia predispun pacienţii la apariţia aritmiilor induse de digoxină.

În intoxicaţiile severe, de obicei în scop suicid se remarcă hiperkaliemie severă şi bradiaritmii, care de obicei nu răspund nici la montarea de pace-maker.

Tratament

Imediat după ingestia accidentală sau în scop suicid a unei doze în exces, absorbţia poate fi redusă prin lavaj gastric.

Pacienţii cu ingestie masivă digitalică trebuie să primească doze mari de cărbune activat pentru a preveni absorbţia şi a lega digoxina în intestin în timpul circuitului entero-hepatic.

Dacă hipopotasemia este prezentă, trebuie corectată cu suplimente de potasiu oral sau intravenos, în funcţie de urgenţa situaţiei. În cazurile ingestiei unei cantităţi mari de digoxină, hiperpotasemia se poate datora eliberării potasiului din muşchiul scheletic. Înainte de administrarea potasiului in supradozajul cu digoxină trebuie determinată valoarea potasemiei.

Bradiaritmiile pot răspunde la atropină însă poate fi necesar un pace-maker cardiac temporar.

Aritmiile ventriculare pot raspunde la lidocaina sau fenitoina.

Dializa nu este eficace în mod special în îndepărtarea digoxinei din organism.

Anticorpii specifici antidigoxina Fab sunt tratamentul specific al toxicitatii digoxinice şi sunt foarte eficace.

Remisia rapidă a complicaţiilor asociate intoxicaţiei severe cu digoxină, digitoxină şi glicozizi înrudiţi a urmat administrarii i.v. de fragmente de anticorpi specifici ovini (Fab).

10. Păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Ambalaj

Cutie cu un blister din PVC/Al a 25 comprimate. Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate.