Insuficienta mitrala
Insuficienta mitrala este un defect valvular constand in inchiderea incompleta in sistola a valvulelor mitrale, ceea ce permite refluarea sangelui din ventriculul stang in atriul stang. Refluxul sistolic produce dilatarea atriului stang si, cu timpul, dilatarea si hipertrofierea ventriculului stang, prin munca suplimentara pe care trebuie sa o depuna.
Cand ventriculul stang cedeaza si apare insuficienta ventriculara stanga, staza retrograda provoaca tulburarile descrise la stenoza mitrala.
Cauze:
se disting o insuficienta mitrala organica, de obicei de natura reumatismala, mult mai rar traumatica sau aterosclerotica, si o insuficienta functionala (prin dilatarea ventriculului stang sau a orificiului mitral), datorita hipertensiunii arteriale, valvulopatiilor aortice, miocarditei.
Insuficienta mitrala pura este foarte rara, fiind asociata de obicei cu o stenoza mitrala, in care caz se vorbeste de boala mitrala.
Diagnosticul se face in prezenta unui suflu sistolic intens la varful inimii, asemanator tasniturii de vapori, propagat spre axila stanga, insotit uneori de freamat si de diminuarea zgomotului I.
Ventriculul stang este marit (clinic si radiologie), varful inimii fiind deplasat in jos si spre stanga. Se afirma insuficienta mitrala si in prezenta unui suflu sistolic apical, aparut in cursul unui puseu de R.A.A. si care se mentine si in continuare.
Evolutie:
formele usoare sunt asimptomatice; cele severe evolueaza catre hipertensiune pulmonara si insuficienta cardiaca. Tulburarile de ritm sunt mai putin frecvente, iar complicatiile tromboembolice, mai rare decat in stenoza mitrala.
Simptome
Regurgitarea mitrala usoara si cea moderata sunt de cele mai multe ori bine tolerate daca nu se agraveaza in timp. Simptomele apar de regula in insuficienta mitrala severa. In IM acuta, simptomele apar imediat sau la scurt timp de la aparitia ei iar in IM cronica, simptomele apar si se agraveaza in timp.
Se manifesta cel mai frecvent prin:
– oboseala si dispnee (respiratie grea) la efort,
– dispnee paroxistica nocturna (pacientul se trezeste noapte din somn cu lipsa de aer care se amelioreaza la cateva minute dupa ce se ridica din pat),
– dispnee cu ortopnee (pacientul respira greu in repaus in pozitie culcata si simte nevoia sa stea in picioare sau la margine patului)- apare in formele severe sau prelungite de insuficienta mitrala.
– palpitatiile apar deseori la pacientii cu insuficienta mitrala, din cauza dilatarii AS sau VS, reprezentand atat forme usoare (extrasistole ventriculare sau supraventriculare) cat si forme mai complexe (fibrilatei atriala sau flutter atrial).
– in formele severe si prelungite de regurgitare mitrala mai apar edeme gambiere (acumulare de lichid la nivelul gambelor) si ascita (acumulare de lichid in abdomen).