Prospecte medicamente
Ceretec 500 micrograme trusă (kit) pentru preparat radiofarmaceutic

Ceretec 500 micrograme trusă (kit) pentru preparat radiofarmaceutic

Ceretec 500 micrograme trusă (kit) pentru preparat radiofarmaceutic (Exametazimă)

Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Ceretec şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să se utilizeze Ceretec
3. Cum să utilizaţi Ceretec
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Ceretec
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Ceretec şi pentru ce se utilizează

Ceretec este un medicament radiofarmaceutic utilizat numai pentru diagnostic. Este folosit doar pentru a ajuta la identificarea bolii.
CERETEC este administrat înaintea unei scanări şi ajută o cameră specială utilizată în scanare să vadă în interiorul unei părţi a corpului.
 Conţine o substanţă activă denumită ‚exametazimă’. Aceasta este amestecată cu un alt ingredient denumit ‘techneţiu’ înainte de a fi utilizată.
 Odată injectată aceasta poate fi vazută din afara corpului de o camera specială utilizată în scanare.
 Scanarea îl poate ajuta pe medicul dumneavoastră să vadă cât de mult sânge curge prin creier. Acest lucru poate fi important de știut după un accident vascular cerebral, dacă aveți convulsii sau epilepsie, boala Alzheimer sau un tip similar de demență. Acesta poate fi, de asemenea, utilizat la persoanele care au migrene (dureri de cap) sau o tumoră pe creier.
 Scanarea îl poate ajuta pe medicul dumneavoastră să investigheze febra atunci când motivul pentru care faceţi febră nu este cunoscut.
 Scanarea îl poate ajuta, de asemenea, pe medicul dumneavoastră să investigheze locurile de infecţie, cum ar fi cele din abdomen (zona din jurul stomacului).
 Altor persoane le este administrat acest medicament pentru a vizualiza umflarea (inflamaţia) din intestine.
Medicul dumneavoastră de medicină nucleară vă va explica despre partea corpului dumneavoastră care va fi scanată.
Utilizarea Ceretec implică expunerea la cantităţi reduse de radioactivitate. Medicul dumneavoastră şi medicul de medicină nucleară au considerat că beneficiul clinic obţinut în urma procedurii care implică un preparat radiofarmaceutic depăşeşte riscul prezentat de iradiere. Dacă aveţi orice întrebare adresaţi-vă medicului dumneavoastră de medicină nucleară

2. Ce trebuie să știți înainte să se utilizeze Ceretec

Nu utilizaţi Ceretec:
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte
componente ale acestui medicament, enumerate la pct. 6.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizaţi Ceretec, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
 dacă persoana căreia îi va fi administrat acest medicament este un copil.
 dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă.
 dacă alăptaţi
 dacă sunteţi pe o dietă săracă în sodiu.
Copii şi adolescenţi
Ceretec nu este recomandat a se administra copiilor.

Ceretec împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră de medicină nucleară care vă supraveghează procedura, dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Acest lucru se datorează faptului că unele medicamente pot afecta modul în care acţionează Ceretec. Nu au fost raportate medicamente care afectează modul în care acţionează Ceretec. Dar este în continuare cel mai bine să-i spuneți medicului dumneavoastră dacă luați orice alte medicamente.

Sarcina şi alăptarea
Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră de medicină nucleară înainte de a vi se administra Ceretec dacă există posibilitatea să fiţi gravidă, dacă nu a apărut menstruaţia sau dacă alăpltaţi. Dacă nu sunteţi sigură, este important să consultaţi medicul de medicină nucleară care va supraveghea
proceduraDacă sunteţi gravidă
Medicul dumneavoastră de medicină nucleară va folosi acest produs doar în cazul în care se consideră că beneficiile depășesc riscurile.
Dacă alăptaţi
Nu alăptaţi dacă vi s-a administrat Ceretec. Aceasta datorită faptului că mici cantităţi de ‘radioactivitate’ vor trece în laptele mamei. Dacă alăptaţi, medicul dumneavoastră de medicină nucleară poate să aştepte până când terminaţi de alăptat înainte de a vă administra Ceretec. Dacă nu
este posibil să aşteptaţi, medicul dumneavoastră de medicină nucleară vă va cere să:
 opriţi alăptarea pentru 12 ore sau mai mult, şi
 folosiţi o formulă de lapte pentru copilul dumneavoastră, şi
 exprimaţi (stoarceţi) laptele matern şi să aruncaţi acest lapte.
Medicul dumneavoastră vă va informa când vă este permisă începerea alăptării din nou.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Se consideră că este puţin probabil ca Ceretec să afecteze capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.Întrebaţi-vă medicul dumneavoastră de medicină nucleară dacă puteţi conduce vehicule sau folosi utilaje după ce vi s-a administrat Ceretec. Ceretec conţine sodiu 1.77mg per flacon. Aceasta trebuie luată în considerare pentru pacienţii care urmează o dietă săracă în sodiu.

3. Cum se utilizează Ceretec

Există reglementări stricte privind utilizarea, manipularea şi eliminarea produselor radiofarmaceutice. Ceretec va fi manipulat şi vă va fi administrat numai de către persoane instruite şi specializate în utilizarea acestuia în condiţii de siguranţă.
Administrarea Ceretec şi desfăşurarea procedurii
Doză
Medicul de medicină nucleară care supraveghează procedura va decide ce cantitate de Ceretec va fi utilizată în cazul dumneavoastră. Doctorul va alege cantitatea cea mai redusă necesară pentru a obţine informatiile dorite.
Cantitatea recomandată a se administra unui adult variază între 350 şi 500 MBq pentru scintigrafia cerebrală şi 200MBq pentru localizarea in vivo a leucocitelor marcate cu techneţiu – 99m.
Megabequerel (MBq) este unitatea de măsură pentru exprimarea radioactivităţii. Probele care vor fi necesare înainte de a vi se administra Ceretec
• o probă de sânge vă poate fi luată
O singură injecţie este suficientă pentru efectuarea scanării necesară doctorului dumneavoastră În cazul în care v-a fost luată o probă de sânge, aceasta va fi amestecată cu o soluție (care conține Ceretec și ingredientul numit “technețiu”), care apoi vă va fi administrată ca o injecție.
 Ceretec va fi utilizat întotdeauna într-un spital sau o clinică.
 Ceretec vă va fi administrat de către o persoană special instruită şi calificată
Vi se vor pune la dispoziţie toate informaţiile necesare referitoare la procedură
Durata procedurii
Medicul dumneavoastră de medicină nucleară vă va informa despre durata obişnuită a procedurii.
După administrarea Ceretec, trebuie să:
– să urinaţi frecvent pentru a elimina produsul din organism.
Medicul de medicină nucleară vă va informa dacă trebuie să luaţi măsuri speciale de precauţie după administrarea acestui medicament. Adresaţi-vă medicului de medicină nucleară dacă aveţi orice întrebări.

Dacă vi s-a administrat mai mult Ceretec decât trebuie
Supradozajul este aproape imposibil, deoarece vi se va administra numai o doză de Ceretec controlată precis de către medicul de medicină nucleară care supraveghează procedura. Cu toate acestea, în caz de supradozaj, veţi primi tratament adecvat.
Dacă aveţi întrebări suplimentare privind utilizarea acestui medicament, vă rugăm să le adresaţi medicului de medicină nucleară care supraveghează procedura.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii alergice
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi o reacţie alergică atunci când sunteţi în spital sau într-o clinică efectuând o scanare, spuneţi imediat medicului sau asistentei medicale. Semnele pot include:
 erupţii pe piele sau mâncărimi sau înroşirea feţei
 umflarea feţei
 dificultate în respiraţie.
În cazuri mai grave reacţiile pot include:
 pierderea cunoştinţei (inconştienţă), senzaţie de ameţeală sau delir.
În cazul în care oricare dintre aceste reacţii adverse de mai sus se întâmplă după ce părăsiţi spitalul sau clinica, mergeţi direct la secţia de urgenţe a celui mai apropiat spital.
Alte reacţii adverse includ:
Frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
 erupţie însoţită de noduli şi mâncărime
 durere de cap
 senzaţie de ameţeală
 înroşirea feţei
 senzație de rău (greață)
 stare de rău ( vărsături)
 stare generală de rău , slăbiciune sau de oboseală
 senzaţii neobișnuite de amorțeală , furnicături , înțepături de arsură sau de „piele de găină” pe piele.
Acest preparat radiofarmaceutic furnizează cantităţi reduse de radiaţie ionizantă, asociată cu cel mai scăzut risc de cancer şi anomalii ereditare.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Ceretec

Nu vi se va cere să păstraţi acest medicament. Păstrarea medicamentului este responsabilitatea medicului specialist şi trebuie efectuată în condiţii corespunzătoare. Păstrarea preparatelor radiofarmaceutice trebuie să respecte normele naţionale privind materialele radioactive.
Personalul spitalului se va asigura că acest medicament este păstrat şi eliminat în mod corect şi nu va fi utilizat după data de expirare înscrisă pe eticheta.
Următoarele informaţii sunt destinate numai profesioniştilor din domeniul sănătăţii:
• A nu se păstra acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor
• A nu se administra după data de expirare trecută pe etichrtă după “EXP”
• Păstraţi medicamentul reconstituit la temperature sub 25°C, a nu se păstra la frigider sau congela
• Medicamentul radiomarcat trebuie injectat în primele 35 minute de la reconstituire.

6. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conţine Ceretec
– Substanţa activă este exametazima. Fiecare flacon de Ceretec conţine 500 micrograme de exametazimă.
– Celelalte componente sunt clorura stanoasă dihidrat şi clorura de sodiu.

Cum arată Ceretec şi conţinutul ambalajului
Ceretec este furnizat ca un kit pentru preparat radiofarmaceutic. Kit-ul conţine 5 flacoane. Fiecare flacon conţine 500 micrograme de exametazimă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *