Cum îti dai seama că eşti însărcinată?

Testele de sarcină funcţionează pe principiul detectării unei substanţe hor­monale (gonadotropina corionica umană) specifice în sânge sau în urină, substanţa care este prezentă doar atunci când femeia este gravidă. Această sub­stanţă, gonadotropina corionica umană. se numeşte colocvial hormonul sarcinii.
Pentru a afla dacă sunt sau nu însăr­cinate, multe femei apelează la cea mai simplă metodă de depistare, care consta într-un test de urină, acesta având avan­tajele că este relativ ieftin, uşor de pro­curat, din farmacii sau din hipermarke-turi, simplu de folosit putând fi aplicat acasă fără asistenţă medicală. Rezultatul testului se interpretează potrivit instrucţiunilor din prospectul testului de sar­cină. În cazul în care vă aflaţi în faţa unui rezultat pozitiv, este necesar să vă faceţi o programare la un medic de spe­cialitate, acesta urmând ca, după un test de sânge şi o examinare pelviană, să confirme sau să infirme diagnosticul de sarcină.
Astfel, testele de sânge vă pot spune dacă aţi rămas însărcinată într-un inter­val de 6-8 zile după ovulaţie (după ce ovarul a secretat un ovul), iar testele de urină pot detecta sarcina după circa două săptămâni de la ovulaţie. Există şi teste de urină mai sensibile care vă pot spune dacă sunteţi gravidă la 6 zile după concepţie sau la o zi de întârziere a menstruaţiei. De la test la test, procedură de aplicare diferă, de asemenea diferă şi timpul de aşteptare până la evidenţierea rezultatului, este importantă citirea completă şi respectarea prospectului care însoţeşte testul pentru a fi aplicat corect, în caz contrar fidelitatea acestuia scăzând.
Testele de urină au o fidelitate mare, acurateţea acestora fiind de 97% – 99%. Dacă însă testul nu este aplicat corect, fidelitatea scade. Majoritatea testelor re­comandă să se repete procedura peste câteva zile, pentru a diminua probabili­tatea de eroare. Indiferent de rezultat, pentru mai multă siguranţă trebuie să contactaţi medicul.

sursa: “Fara Tabu”

You can leave a response, or trackback from your own site.

Scrie un comentariu

Powered by WordPress | PalmPreBlog.com has New Palm Pre Deals | Thanks to iFreeCellPhones.com Verizon Cell Phones, Free MMO and Fat burning furnace review
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Read more:
Celulita

Celulita reprezinta un proces inflamator interesand tesutul celular subcutanat, care apare ingrosat cu formarea unor noduli mici rau delimitati de...

Tricomonaza vaginala

Tricomonaza vaginala este o boala cu transmitere sexuala determinata de Trichomonas vaginalis, un parazit flagelat anaerob care genereaza hidrogen. Tricomonaza...

Diabet.Hipoglicemia postinsulinică

Hipoglicemia reprezintă cel mai frecvent şi cel mai grav efect advers, uneori mortal; al tratamentului cu insulină. Ea se defineşte...

Close
Copyright © 2017 | Medpont - Toate drepturile rezervate | Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.