Resuscitarea cardio respiratorie

Resuscitarea cardio respiratorie – pe primul plan este securitatea salvatorului/personalului medical.

– Evaluaţi zona din punct de vedere al pericolelor posibile pentru victima şi salvator/personalul medical.
– Uitaţi-vă să nu existe în apropiere un cablu electric căzut sau ceva care ar putea explica accidentul persoanei căzute şi care v-ar putea accidenta şi pe dumneavoastră.
– Folosiţi echipamentul de protecţie personală: ochelari, salopetă, mănuşi, vestă, apărători pentru urechi, mască.

Resuscitarea cardio-respiratorie
Resuscitarea cardio-respiratorie

Verificaţi dacă victima/pacientul răspunde:

– Loviţi-l uşor pe umăr şi întrebaţi-l suficient de tare: “cum vă simţiţi?” sau “sunteţi bine, totul este în regulă?”

Dacă observaţi vreo reacţie (răspunsul sau mişcarea victimei/pacientului):

– Atunci nu mişcaţi victima/pacientul (dacă nu se află în pericol).
– Obţineţi informaţiile necesare despre circumstantele accidentului
– Apreciaţi continuu condiţiile din jurul victimei/pacientului pentru a nu va supune pericolelor.
– Chemaţi ajutor dacă este necesar.

Dacă nu primiţi nici un răspuns, dacă nu geme, nu se mişcă,

– Strigaţi dupa ajutor.
– Dacă apare cineva care să apeleze serviciul de urgenţă 112, fară să pierdeţi timpul, eliberaţi calea aeriană şi analizaţi dacă pacientul respiră.
– Dacă aţi eliberat calea aeriană şi victima nu respiră şi sunteţi singur, telefonaţi dumneavoastră la numărul serviciului de urgenţă 112 şi precizaţi clar ce aţi găsit: o victimă inconştientă şi unde sunteţi: o informaţie clară asupra locului unde se află victima.
– Deschideţi căile aeriene: înclinaţi capul spre spate şi ridicaţi bărbia.

Resuscitarea cardio respiratorieNotă:

– Dacă victima/pacientul nu răspunde, se verifică permeabilitatea căilor aeriene. Fiind în stare de inconştienţă, calea aeriană poate fi astupată de limba şi ridicarea mandibulei (a bărbiei) va elibera calea aeriană.
– Dacă credeţi, că este un corp străin în gura victimei/pacientului (secreţii, proteza dentară), poziţionaţi victima/pacientul în decubit dorsal, o mană poziţionaţi pe fruntea victimei/pacientului şi puneţi capul în hiperextensie, în timp ce cu cealaltă mană ridicaţi mandibula şi eliberaţi căiile aeriene cu degetul învelit în batistă sau tifon.
– In cazul suspiciunii unui traumatism eliberaţi căiile aeriene prin tracţiune la nivelul unghiului mandibulei.

 Respiraţie normală absentă ?

Păstrînd căile respiratorii deschise, apreciaţi prezenţa respiraţiei privind, ascultand şi simţind:
– priviţi dacă este prezentă excursia cutiei toracice,
– ascultaţi aproape de cavitatea bucală prezenţa suflurilor respiraţiei,
– simţiţi mişcarea aerului (respiraţie) pe obraz,
– priviţi, ascultaţi şi simţiţi, pană la 10 sec înainte de a hotări, daca este prezentă sau nu respiraţia.

Dacă victima respiră:

– aşezaţi victima/pacientul într-o poziţie laterală de siguranţă,
– controlaţi permeabilitatea căilor respiratorii,
– apel la ambulanţă 112

Notă: în primele minute după un stop cardiac, victima/pacientul poate să respire foarte superficial sau foarte neregulat.

Nu trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel normal, de aceea victima/pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 sec, iar dacă există dubii asupra modului în care respiră victima/pacientul trebuie luată o atitudine conformă cu cea din cazul în care pacientul nu respiră.

Poziţie laterală de siguranţă:

– Dacă este cazul, se îndepărtează ochelarii, se desface cravata şi centura.
– Salvatorul/ resuscitator îngenunchează lateral de victimă/pacient, aflată în decubit dorsal şi cu membrele inferioare întinse.
– Braţul de parte a salvatorului/ resuscitătorului se poziţionează în unghiul drept cu cotul, cotul fiind îndoit şi palma orientată în sus.
– Braţul de partea opusă se aduce peste torace, de aceeaşi parte cu salvatorul/resuscitător şi se poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul.
– Salvatorul /resuscitător prinde membrul inferior de partea opusă cu mana plasată chiar deasupra genunchiului şi îl trage în sus, dar păstrînd contactul piciorului cu solul
– Cu o mană pe genunchiul fiectat şi cu cealaltă menţinand dosul mainii victimei/pacientului pe obraz, se roteşte victimă/pacientul spre salvatorul în poziţie laterală, pînă cand piciorul fiectat se sprijină pe sol.
– Se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra încat coapsa şi genunchiul să fie flectate în unghiul drept.
– Se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene: această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mainii de sub obraz.
– Se verifică respiraţia la intervale regulate.

Respiraţie normală absentă:

– Apel la 112
– Trimiteţi pe cineva după ajutor, dacă sunteţi singur, mergeţi după ajutor, dar reveniţi şi începeţi efectuarea resuscitării.

Suportul circulaţiei sanguine prin compresiuni sternale:

Victima/pacientul este inconştientă, nu respiră şi nu are nici un fel de mişcări:
– Efectuaţi imediat o lovitură cu pumnul sau cu podul palmei aplicată precordial (în centrul sternului sau toracelui).
– Verificaţi pulsul la artera carotidă.

Notă: Lovitura se aplică numai dacă sunteţi martori la instalarea stopului cardiac, iar defibrilatorul nu este la îndemană.

Victima/pacientul este inconştient, nu respiră şi nu are nici un fel de mişcări, în caz cînd nu santeţi martori la instalare a stopului cardiac:

– Se incep compresiuni sternale (masajul cardiac extern) fară a verifica dacă este puls la artera carotidă:
– Executaţi 30 compresiuni sternale– acestea reprezintă compresii ritmice aplicate la nivelul jumătăţii inferioare a sternului cu o frecvenţă de 80-100 pe min. Deprimarea toracelui realizată de apăsare trebuie să fie de aproximativ 4-5 cm.
– Actualmente se consideră că, dacă din diferite motive respiraţia nu poate fi realizată, mai important este de a fi executat compresiuni sternale pe o perioada de 10 min.

Compresiunile sternale:

– Se plasează degetele pe marginea inferioară a cutiei toracice a victimei pe partea cea mai aproape de salvator (resuscitător).
– Se alunecă cu degetele spre punctul unde coastele se articulează la stern în centrul părţii inferioare a toracelui.
– Se plasează podul unei palme pe jumătatea inferioară a toracelui şi cealaltă mană deasupra primei, astfel ca mainile să fie paralele.

Trebuie să fie sigur că axul mainilor este plasat pe axul sternului. Aceasta va menţine presiunea principală de compresie asupra sternului şi va scădea riscul fracturării coastelor.

– Degetele pot fi întinse sau încrucişate, dar nu trebuie să atingă toracele.

Compresiuni eficiente sunt obţinute dacă se respectă următoarele:

– Coatele sunt întinse, umerii poziţionaţi deasupra mainilor pentru ca fiecare compresiune să fie strict pe stern.
– Se eliberează complet presiunea asupra toracelui pentru a permite fluxul sangvin în cord şi plămîni.
Perfuzia cerebrală şi coronariană este eficientă atunci cand 50% din durata unui ciclu compresiune/decompresiune este alocata fazei de compresiune şi 50% fazei de relaxare.
– Pentru a menţine poziţia corectă a mainilor în timpul unui ciclu de 30 compresiuni, nu trebuie ridicate mîinile de pe torace. Totuşi, trebuie permis toracelui să revină la poziţia normală după fiecare compresiune.

Respiraţiile/ventilaţiile artificiale:

– Dacă victima/pacientul nu respiră, trebuie efectuate respiraţii/ventilaţii artificiale.
– în timpul acestor manevre, plămanii trebuie expansionaţi adecvat cu fiecare ventilaţie.
– Se utilizează procedeele gură la gură, gură la nas, gură la stomă, gură la „articol de protecţie”( gură la “masca facială”, gură la tub Safar).
– Respiraţia gură la gură este o metodă rapidă şi eficientă de oxigenare şi ventilare a victimei. Aerul expirat de resuscitator conţine suficient oxigen pentru victimă.
– Pentru efectuarea ventilaţiilor se menţine calea aeriană deschisă, se pensează nasul, şi se aplică gura etanş la gura victimei, se execută 2 respiraţii succesive (o inspiraţie- o sec).

Resuscitarea cardio respiratorieNotă:

– Dacă este necesară numai resuscitare respiratorie, se fac 10-12 respiraţii pe minut (adică o respiraţie la 4-5 sec).
– Ventilaţia pe balon cu mască utilizată în resuscitare este cea mai utilizată metodă de ventilaţie cu presiune pozitivă, atat în sistemul medical de urgenţă cat şi în spital.