Digestie si metabolism (II) in diabet

Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. in sange se gaseste intr-o concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie.

Autoreglare fizico-chimica a glicemiei. Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pentru a fi consumata la periferie glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen.

Deci glucoza utilizata de organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen.

Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului glucidic, proteine si lipide. in ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de glucoza, se va produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o utilizare crescuta a glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Astfel se mentine glicemia in limitele fiziologice.

Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin numerosi hormoni.

Schematic insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele procese metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). in concluzie cand glucoza sanguina tinde sa creasca, surplusul este transformat in glicogen.

Procesul se numeste glicogenogeneza. in lipsa insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in sange (hiperglicemie) iar excesul este eliminat prin urina (glicozurie) aparand astfel boala denumita diabet zaharat.

Cand glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul glicemiei restabilit.

Din degradarea proteinelor rezulta aminoacizi cu rol plastic, asa numite pietre de constructie pentru sinteza proteinelor proprii organismelor. Spre deosebire de lipide si glucide, aminoacizii nu se depoziteaza in organism. Celulele folosesc numai atat cat este necesar, restul sunt dezaminati, oxidati si transformati in glucoza (neoglucogeneza) sau sunt arsi cu eliberare de energie. Din degradarea proteinelor rezulta pe langa dioxid de carbon si apa si amoniac, un produs toxic. Acesta este transformat la nivelul ficatului in uree, produs mai putin toxic, care se elimina prin urina. Din metabolizarea nucleoproteinelor rezulta acidul uric, care in cazuri patologice produce hiperuricemiile, dintre care guta este cea mai cunoscuta.

Proteinele sunt singurele principii nutritive care contin azot. intre cantitatea de azot ingerat si eliminat exista un echilibru (echilibru azotat, bilant sau balanta azotata). Cresterea azotului in sange (hiperazotemia) apare in boli grave renale sau extrarenale. – in ceea ce priveste grasimile absorbite de peretele intestinal sub forma de glicerol si acizi grasi, sunt ulterior transportate la tesuturi si resintetizate in grasimile proprii organismului. La tesuturi, fie intra in constitutia componentelor celulare, fie se depun ca grasimi de rezerva in tesutul adipos subcutanat sau in jurul unor organe. Din rezerve sunt mobilizate, ori de cate ori organismul are nevoie de energie.

Important este si metabolismul lipoproteinelor.

Lipoproteinele sunt complexe de lipide si proteine, cuplate, in care proportia de lipide variaza intre 50-80%. Ele . sunt reprezentate de fosfolipide, colesterol si trigliceride. in general lipidele sunt dispuse fie in tesuturi (lipide tisulare), fie circula in sange sub forma de macromolecule de lipoproteine. S-au separat patru forme majore de lipoproteine:

– chilomicronii,
– lipoproteine cu densitate joasa (L.D.L.),
– lipoproteine cu densitatea foarte joasa (V.L.D.L.) si
– lipoproteine cu densitate inalta (H.D.L.).

Rolul major al lipoproteinelor este transportul lipidelor in sange.

In concluzie, rezulta ca prin digestie si metabolism, produsii finiti sunt dioxidul de carbon si apa. Procesul invers de formare a factorilor nutritivi, pornind de la dioxid de carbon si apa nu este posibil.

Plantele pot sintetiza compusii organici din apa si dioxid de carbon cu ajutorul energiei solare. Acesti compusi pot fi preluati de organismul uman fie direct prin consum de vegetale, fie indirect prin consumul alimentelor animale care sau hranit cu produse vegetale.