Tavanic 250 mg / 500 mg comprimate filmate (Levofloxacină)
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate
3. Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Tavanic comprimate filmate şi pentru ce se utilizează
Denumirea medicamentului dumneavoastră este Tavanic comprimate filmate. Tavanic comprimate filmate conţine o substanţă activă denumită levofloxacină. Aceasta aparţine unui grup de medicamente denumit antibiotice. Levofloxacina este un antibiotic din clasa „chinolonelor”. Acţionează prin omorârea bacteriilor care provoacă infecţii în organismul dumneavoastră.
Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a trata infecţii ale:
Sinusurilor
Plămânilor, la persoanele cu probleme de lungă durată cu respiraţia sau pneumonie
Tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau ale vezicii urinare
Prostatei, atunci când aveţi o infecţie de lungă durată
Pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor. Acestea sunt numite uneori “ţesuturi moi”. În anumite situaţii speciale, Tavanic comprimate filmate poate fi utilizat pentru a scădea probabilitatea de apariţie a unei boli pulmonare denumită antrax sau de agravare a bolii, după ce aţi fost expus la bacteria care provoacă antraxul.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Tavanic comprimate filmate
Nu luaţi acest medicament şi spuneţi medicului dumneavoastră dacă:
Sunteţi alergic la levofloxacină, la oricare alt antibiotic chinolonic, cum sunt moxifloxacina, ciprofloxacina sau ofloxacina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6) Semnele unei reacţii alergice includ: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii. – Aţi avut vreodată epilepsie
Aţi avut vreodată o problemă cu tendoanele, cum este tendinita, care a fost asociată cu tratamentul cu un „antibiotic chinolonic”. Tendonul este o coardă care leagă muşchiul de scheletul dumneavoastră
Sunteţi copil sau adolescent în perioada de creştere
Sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă
Alăptaţi.
Nu luaţi acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
– Aveţi vârsta de 60 de ani sau peste
– Utilizaţi corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi (vezi punctul „Tavanic împreună cu alte medicamente”)
– Aţi avut vreodată o criză convulsivă (convulsie)
– Aţi avut leziuni ale creierului determinate de un accident vascular cerebral sau alte leziuni ale creierului
– Aveţi probleme cu rinichii
– Aveţi o afecţiune cunoscută sub denumirea „deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază”. Sunteţi mai predispus la apariţia unor probleme grave de sânge atunci când luaţi acest medicament.
– Aţi avut vreodată probleme de sănătate mintală
– Aţi avut vreodată probleme cu inima: este necesară precauţie atunci când luaţi acest fel de medicamente, dacă v-aţi născut cu sau aveţi istoric în familie de prelungire a intervalului QT (observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii), aveţi un dezechilibru al sărurilor din sânge (în special valori scăzute ale potasiului sau magneziului în sânge), aveţi un ritm al inimii foarte lent (denumit „bradicardie”), aveţi inima slăbită (insuficienţă cardiacă), aveţi istoric de atac de cord (infarct miocardic), sunteţi femeie sau vârstnic sau luaţi alte medicamente care determină modificări anormale ale ECG (vezi punctul „Tavanic împreună cu alte medicamente”).
– Aveţi diabet zaharat
– Aţi avut vreodată probleme cu ficatul
– Aveţi miastenia gravis.
Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Tavanic.
Tavanic împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, deoarece Tavanic poate afecta modul în care acţionează alte medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acţionează Tavanic.
În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece acestea pot creşte probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse, atunci când sunt utilizate împreună cu Tavanic:
– Corticosteroizi, denumiţi uneori steroizi – utilizaţi în tratamentul inflamaţiei. Se poate să fiţi mai predispus la inflamaţia şi/sau ruperea tendoanelor.
– Warfarină – utilizată pentru subţierea sângelui. Sunteţi mai predispus la a avea o sângerare. Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă efectueze periodic teste de sânge, pentru a verifica cât de bine se coagulează sângele dumneavoastră.
– Teofilină – utilizată în tratamentul problemelor cu respiraţia. Dacă acest medicament este luat împreună cu Tavanic, sunteţi mai predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).
– Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) – utilizate în tratamentul durerii şi inflamaţiei, cum sunt acidul acetilsalicilic, ibuprofenul, fenbufenul, ketoprofenul şi indometacina. Dacă aceste medicamente sunt luate împreună cu Tavanic, sunteţi mai predispus la a avea o criză convulsivă (convulsie).
– Ciclosporină – utilizată după transplanturile de organ. Se poate să fiţi mai predispus la apariţia reacţiilor adverse ale ciclosporinei.
– Medicamente despre care se ştie că afectează modul în care bate inima dumneavoastră. Acestea includ medicamentele utilizate în tratamentul ritmului anormal al inimii (medicamente antiaritmice, cum sunt chinidina, hidrochinidina, disopiramida, sotalolul, dofetilida, ibutilida şi amiodarona), depresiei (medicamente antidepresive triciclice, cum sunt amitriptilina şi imipramina), tulburărilor psihice (medicamente antipsihotice) şi infecţiilor bacteriene (antibiotice „macrolide”, cum sunt eritromicina, azitromicina şi claritromicina).
– Probenecid – utilizat în tratamentul gutei şi cimetidină – utilizată în tratamentul ulcerului şi al senzaţiilor de arsură în capul pieptului. Trebuie să aveţi grijă deosebită dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente împreună cu Tavanic. Dacă aveţi probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră va dori să vă administreze o doză mai mică.
Nu luaţi Tavanic comprimate filmate în acelaşi timp cu următoarele medicamente, deoarece pot afecta modul în care acţionează Tavanic comprimate filmate:
· Comprimate cu fier (pentru anemie), suplimente cu zinc, antiacide care conţin magneziu sau aluminiu (pentru aciditate sau senzaţie de arsură în capul pieptului), didanozină sau sucralfat (pentru ulcer de stomac). Vezi, mai jos, punctul 3 „Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat”.
Teste de urină pentru depistarea opioizilor
La persoanele care utilizează Tavanic, testele de urină pot avea rezultate „fals-pozitive” pentru medicamentele utilizate împotriva durerilor puternice, denumite „opioizi”. Dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat efectuarea unui test de urină, spuneţi-i că luaţi Tavanic.
Teste pentru tuberculoză
Acest medicament poate determina rezultate „fals-negative” la anumite teste de laborator utilizate pentru depistarea bacteriei care provoacă tuberculoză.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu luaţi acest medicament dacă:
Sunteţi gravidă, aţi putea să rămâneţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă;
Alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
După ce luaţi acest medicament, pot apărea reacţii adverse, inclusiv ameţeli, somnolenţă, senzaţie de învârtire (vertij) sau tulburări de vedere. Unele dintre aceste reacţii adverse vă pot afecta capacitatea de concentrare şi viteza de reacţie. Dacă acestea se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu întreprindeţi nicio activitate care necesită un nivel ridicat de atenţie.
3. Cum să luaţi Tavanic comprimate filmate
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Cum să luaţi acest medicament
Luaţi acest medicament pe cale orală.
Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
Comprimatele pot fi luate în timpul meselor sau oricând între mese
Protejaţi-vă pielea de lumina soarelui
Feriţi-vă de expunerea directă la lumina soarelui cât timp luaţi acest medicament şi timp de 2 zile după ce opriţi administrarea sa, deoarece pielea dumneavoastră va deveni mult mai sensibilă la soare şi pot apărea arsuri, furnicături sau erupţie severă cu vezicule, dacă nu vă luaţi următoarele măsuri de precauţie:
Asiguraţi-vă că utilizaţi o cremă cu factor ridicat de protecţie solară
Purtaţi întotdeauna o pălărie şi haine care să vă acopere braţele şi picioarele
Evitaţi solarul.
Dacă luaţi deja comprimate cu fier, suplimente cu zinc, antiacide, didanozină sau sucralfat
· Nu luaţi aceste medicamente în acelaşi timp cu Tavanic. Luaţi-vă doza din aceste medicamente cu cel puţin 2 ore înainte sau după cel puţin 2 ore de la administrarea Tavanic comprimate filmate.
Ce doză să luaţi
Medicul dumneavoastră va decide câte comprimate de Tavanic trebuie să luaţi.
Doza va depinde de tipul infecţiei pe care o aveţi şi de localizarea infecţiei în organismul dumneavoastră.
Durata tratamentului va depinde de cât de gravă este infecţia dumneavoastră.
Dacă simţiţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu schimbaţi dumneavoastră doza, ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Adulţi şi vârstnici
Infecţii ale sinusurilor
Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale plămânilor, la persoanele cu probleme de respiraţie de lungă durată
· Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
· Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Pneumonie
Două comprimate Tavanic 250 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale tractului urinar, inclusiv ale rinichilor sau vezicii urinare
· Unul sau două comprimate Tavanic 250 mg, în fiecare zi
· Sau jumătate de comprimat sau un comprimat Tavanic 500 mg, în fiecare zi
Infecţii ale prostatei
Două comprimate Tavanic 250 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Sau un comprimat Tavanic 500 mg o dată pe zi, în fiecare zi
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor de sub piele, inclusiv ale muşchilor
Două comprimate Tavanic 250 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
Sau un comprimat Tavanic 500 mg, o dată sau de două ori pe zi, în fiecare zi
Adulţi şi vârstnici cu probleme cu rinichii
Medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă administreze o doză mai mică.
Copii şi adolescenţi
Acest medicament nu trebuie administrat la copii sau adolescenţi.
Dacă luaţi mai mult Tavanic comprimate filmate decât trebuie
Dacă luaţi accidental mai multe comprimate decât trebuie, spuneţi imediat unui medic sau cereţi imediat alt sfat medical. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră, pentru ca medicul să ştie ce aţi luat. Pot să apară următoarele reacţii: crize convulsive (convulsii), confuzie, ameţeli, afectarea stării de conştienţă, tremor şi probleme la nivelul inimii – care duc la bătăi neregulate ale inimii, precum şi senzaţie de rău (greaţă) sau senzaţie de arsură la nivelul stomacului.
Dacă uitaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, cu exceţia cazului în care este în apropierea momentului în care trebuie să luaţi următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Tavanic comprimate filmate
Nu încetaţi să luaţi Tavanic doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să terminaţi schema de tratament pe care v-a prescris-o medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să luaţi comprimatele prea devreme, infecţia poate reapărea, starea dumneavoastră se poate agrava sau bacteria poate deveni rezistentă la medicament. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Aceste reacţii sunt de obicei uşoare sau moderate şi adesea dispar după o perioadă scurtă de timp.
Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi imediat la spital dacă observaţi următoarea reacţie adversă:
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
– Aveţi o reacţie alergică. Semnele pot include: erupţie pe piele, dificultăţi la înghiţire sau în respiraţie, umflare a buzelor, feţei, gâtului sau limbii.
Opriţi administrarea Tavanic şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă:
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane) – Diaree apoasă, care poate conţine sânge, posibil însoţită de crampe la nivelul stomacului şi temperatură crescută. Acestea pot fi semne ale unei probleme severe la nivelul intestinului. – Durere şi inflamare a tendoanelor sau ligamentelor, care poate duce la ruptură. Tendonul lui Ahile este afectat de cele mai multe ori. – Crize convulsive (convulsii).
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane) – Senzaţie de arsură, furnicături, durere sau amorţeală. Acestea pot fi semne a ceea ce se numeşte „neuropatie”.
Altele: – Erupţii severe pe piele, care pot include apariţia de vezicule sau cojirea pielii în jurul buzelor, ochilor, gurii, nasului şi organelor genitale.Pierdere a poftei de mâncare, îngălbenire a pielii şi ochilor, urină închisă la culoare, mâncărimi sau sensibilitate la nivelul stomacului (abdomenului). Acestea pot fi semne ale unor probleme la nivelul ficatului, care pot include insuficienţă letală a ficatului.
Dacă vă este afectată vederea sau dacă aveţi oricare alte tulburări la nivelul ochilor în timpul tratamentului cu Tavanic, adresaţi-vă imediat unui medic oftalmolog.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse se agravează sau durează mai mult de câteva zile:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
– Probleme cu somnul
– Dureri de cap, ameţeli
– Senzaţie de rău (greaţă, vărsături) şi diaree
– Creştere a valorilor unor enzime ale ficatului în sânge.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
– Modificări ale numărului altor bacterii sau ciuperci, infecţie cu o ciupercă denumită Candida, care poate necesita tratament – Modificări ale numărului celulelor albe din sânge, apărute în rezultatele unor analize de sânge (leucopenie, eozinofilie)
– Stare de stres (anxietate), confuzie, nervozitate, somnolenţă, tremurături, senzaţie de învârtire (vertij)
– Senzaţie de lipsă de aer (dispnee)
– Modificările ale gustului, pierderea poftei de mâncare, disconfort la nivelul stomacului sau indigestie (dispepsie), dureri în zona stomacului, senzaţie de balonare (flatulenţă) sau constipaţie
– Mâncărimi şi erupţii pe piele, măncărimi severe sau blânde (urticarie), transpiraţie abundentă (hiperhidroză)
– Dureri la nivelul articulaţiilor sau la nivelul muşchilor
– Testele de sânge pot avea rezultate anormale, din cauza problemelor cu ficatul (creşterea bilirubinei) sau cu rinichii (creşterea creatininei)
– Stare generală de slăbiciune.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
– Apariţie cu uşurinţă de vânătăi sau sângerare, din cauza scăderii numărului de plachete din sânge (trombocitopenie)
– Număr scăzut de celule albe în sânge (neutropenie)
– Răspuns imun exagerat (hipersensibilitate)
– Scădere a valorilor zahărului din sângele dumneavoastră (hipoglicemie). Aceasta este important de ştiut pentru persoanele cu diabet zaharat.
– Vedere sau auzire a unor lucruri care nu există (halucinaţii, paranoia), schimbări de opinie şi de gândire (reacţii psihotice), cu risc de a avea gânduri sau acţiuni de sinucidere
– Stare de depresie, probleme mintale, stare de nelinişte (agitaţie), vise anormale sau coşmaruri
– Senzaţie de furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezii)
– Probleme cu auzul (tinitus) sau cu vederea (vedere înceţoşată)
– Bătăi anormal de rapide ale inimii (tahicardie) sau tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială)
– Slăbiciune musculară. Aceasta este important de ştiut pentru persoanele cu miastenia gravis (o boală rară a sistemului nervos).
– Modificări ale modului în care funcţionează rinichii dumneavoastră şi, ocazional, insuficienţă renală, care poate fi cauzată de o reacţie alergică la nivelul rinichilor, denumită nefrită interstiţială.
– Febră.
Alte reacţii adverse includ:
– Scădere a numărului de celule roşii din sânge (anemie): aceasta poate să vă facă pielea palidă sau galbenă din cauza distrugerii celulelor roşii din sânge; scădere a numărului tuturor tipurilor de celule din sânge (pancitopenie)
– Febră, inflamaţie în gât şi stare generală de rău, care nu trece. Acestea pot fi provocate de o scădere a numărului celulelor albe din sânge (agranulocitoză).
– Scădere importantă a circulaţiei sângelui (şoc asemănător celui anafilactic)
– Creştere a valorilor zahărului din sânge (hiperglicemie) sau scădere a valorilor zahărului din sânge, care duce la apariţia comei (comă hipoglicemică). Acestea sunt important de ştiut pentru persoanele cu diabet zaharat.
– Modificări ale mirosului, pierdere a mirosului sau gustului (parosmie, anosmie, ageuzie)
– Probleme de mişcare şi mers (dischinezie, tulburări extrapiramidale)
– Pierdere temporară a conştienţei sau cădere (sincopă)
– Pierdere temporară a vederii
– Afectare sau pierdere a auzului
– Ritm anormal de rapid al bătăilor inimii, ritm neregulat al bătăilor inimii care pune viaţa în pericol, inclusiv stop cardiac, afectare a ritmului inimii (denumită „prelungirea intervalului QT”, observată pe ECG, o înregistrare a activităţii electrice a inimii) – Dificultate în respiraţie sau respiraţie şuierătoare (bronhospasm)
– Reacţii alergice pulmonare
– Inflamaţie a ficatului (hepatită)
– Creştere a sensibilităţii pielii dumneavoastră la soare şi la lumina ultravioletă (fotosensibilitate)
– Inflamaţie a vaselor care transportă sângele prin organismul dumneavoastră, din cauza unei reacţii alergice (vasculită)
– Inflamaţie a ţesuturilor din interiorul gurii (stomatită)
– Ruptură a muşchilor sau distrugere a muşchilor (rabdomioliză)
– Înroşire şi umflare a articulaţiilor (artrită)
– Durere, inclusiv dureri de spate, în piept şi la nivelul extremităţilor
– Crize de porfirie la persoanele care au deja porfirie (o boală metabolică foarte rară)
– Dureri de cap persistente, cu sau fără afectare a vederii (hipertensiune intracraniană benignă).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Tavanic comprimate filmate
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare, dar este mai bine să ţineţi Tavanic comprimate filmate în ambalajul şi cutia originale, într-un loc uscat.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Tavanic comprimate filmate Substanţa activă este levofloxacina. Un comprimat filmat Tavanic 250 mg conţine levofloxacină 250 mg. Celelalte componente sunt: – Pentru nucleu: crospovidonă, hipromeloză, celuloză microcristalină şi stearil fumarat de sodiu – Pentru film: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, macrogol, oxid galben de fer (E 172), şi oxid roşu de fer (E 172) Cum arată Tavanic comprimate filmate şi conţinutul ambalajului Tavanic comprimate filmate se administrează oral. Comprimatele filmate sunt oblongi şi au o linie mediană, sunt de culoare albă spre galben pal sau albă spre roşu. Pentru Tavanic 250 mg, comprimatele sunt disponibile în ambalaje cu câte 3, 5, 7 şi 10 comprimate filmate. Este posibil să nu se comercializeze toate mărimile de ambalaj