In prezent cauzele schizofreniei nu sunt cunoscute.

Principala presupunere la ora actuala este aceea ca schizofrenia se datoreaza stressului, atat biologic, cat si psihologic, sau ambele. Ipoteza neurotransmitatorilor sustine ca exista o activitate crescuta a sistemului dopaminergic la pacientii cu schzofrenie, dopamina fiind o substanta chimica utilizata de creier pentru transmiterea impulsurilor nervoase.
S-a constatat ca in schizofrenie exista si o marire a ventriculilor laterali si atrofie a cortexului cerebral la 10-50% din cazuri. Electroencefalograma este modificata la un mare numar de pacienti cu schizofrenie. De asemenea apar anormalitati imunologice in schizofrenie: scade numarul de celule NK si exista nivele variate de imunoglobuline. Se pare ca exista si o componenta genetica a bolii.
In schizofrenie exista dupa toate probabilitatile o mai mare vulnerabilitate a persoanei. Teoria psihanalitica spune ca la aceste persoane exista un defect al organizarii eului, in timp ce teoria invatarii sustine ca pacientii cu schizofrenie invata reactii si un mod de gandire anormal prin imitarea parintilor care au propriile probleme emotionale. In sfarsit, se presupune ca exista tipare familiale care ar favoriza aparitia schizofreniei: “dubla legatura” de exemplu. Unele teorii spun ca industrializarea si urbanizarea sunt implicate in etiologia schizofreniei.

Schizofrenia este o boala psihica caracterizata prin fenomene de disociatie psihica (gr.schizen=a desparti si fren=suflet) fiind inclusa în categoria psihozelor endogene si care se manifesta prin halucinaţii, delir, tulburări formale de gândire, tulburări afective, tulburări de comportament, dezorganizarea personalităţii.

Schizofrenia – CAUZE

* Factori genetici: În familiile bolnavilor de schizofrenie există o probabilitate mai mare de îmbolnăvire decât la restul populaţiei.  S-a evidentiat ca pe cromozomul 22 exista o genă (WKL1), care pare să fie în legătură cu apariţia schizofreniei.

* Factori pre- şi perinatali: Un rol ar putea fi jucat de infecţii virale ale mamei sau ale nou-născutului in timpul vietii intrauterine.

* Factori psiho-sociali: conflictele, suprasolicitările psihice sau stările de tensiune emoţională.

* Factori organici neuropatologici şi biochimici: Studiile cu ajutorul tehnicilor moderne de medicină nucleară, SPECT (Single-Photon-Emission-Computertomography) sau PET (Positron-Emission-Tomography), asupra fluxului sangvin cerebral şi metabolismului creierului au arătat în cazul bolnavilor de schizofrenie o reducere remarcabilă a fluxului sangvin, a utilizării oxigenului şi a schimburilor metabolice în regiunile frontale .  In creierul bolnavilor schizofrenici există o cantitate crescută de Dopamină şi un număr mai mare de receptori dopaminergici decât la normali. Aşa se explică şi acţiunea favorabilă a medicamentelor neuroleptice, care blochează receptorii dopaminici de tip D2.

Exista trei caracteristici importante ale simptomelor in schizofrenie:

– nu exista semne sau simptome clinice patognomonice pentru schziofrenie, adica orice semn sau simptom din schizofrenie poate apare in orice alta boala psihica sau neurologica;
– simptomele variaza in timp;
– in diagnosticul de schizofrenie trebuie luate in considerare nivelul educational, capacitatea intelectuala, cultura si subcultura de care apartine pacientul.

Schizofrenia – SEMNE SI SIMPTOME

– credinte care nu se bazeaza pe realitate (delir), cum ar fi credinta pacientului ca cineva unelteste impotriva lui
– halucinatii auditive sau vizuale (pacientul aude si vede lucruri care nu exista); mai frecvente sunt halucinatiile auditive
– vorbire incoerenta
– neglijarea igienei personale
– lipsa emotiilor
– emotii nepotrivite contextului in care se gaseste pacientul
– manifestari agresive
– comportament catatonic
– o senzatie persistenta ca este urmarit
– probleme de functionare la scoala sau la serviciu
– izolare sociala
– neindemanare, miscari necoordonate
– reducerea abilitatilor de a planifica activitati si de a le indeplini
– neglijarea igienei
– izolare sociala
– lipsa motivatiei
– probleme in intelegerea sensului unei informatii
– dificultati de mentinere a atentiei
– probleme de memorie

Schizofrenia nediferentiata

Uneori pacientii care sufera de schizofrenie nu pot fi incadrati intr-unul dintre subtipurile clasice de schizofrenie, deoarece intrunesc criteriile diagnostice pentru mai multe subtipuri.
Acesti pacienti sunt incadrati ca avand schizofrenie nediferentiata.

Schizofrenia hebefrenica

Schizofrenia hebefrenica sau de tip dezorganizat se caracterizeaza in primul rand prin comportamentul dezinhibat si dezorganizat.
Debutul bolii este de obicei inainte de varsta de 25 de ani.
Pacientul cu schizofrenie hebefrenica este de obicei activ, dar in maniera neconstructiva, fara scop precis, cu marcata tulburare a gandirii, iar contactul cu realitatea este extrem de slab. Comportamentul social este perturbat, si pacientul are putin grija de infatisarea sa. Raspunsurile emotionale sunt inadecvate si adesea rade fara motiv aparent, apar grimase si frecvent comportamentul sau este descris de catre anturaj ca prostesc.

Schizofrenia catatonica

Conform DSM IV trasatura esentiala a acestui tip de schizofrenie este tulburarea psihomotorie, care poate include stupor, negativism, rigiditate, posturi neobisnuite, catatonie. Uneori exista treceri rapide de la stupor si imobilitate completa la stare de agitatie psihomotorie.
Apar stereotipii, manierisme si flexibilitatea de ceara (pacientul intepeneste intr-o anumita pozitie, si poate fi “mutat” de catre cei din jur). Foarte frecvent apare mutismul- pacientul nu vorbeste.
In timpul perioadelor catatonice este nevoie de ingrijiri speciale, mai ales ca se asociaza cu malnutritia, oboseala extrema, auto-lezarea.
Este un tip rar de schizofrenie in Europa si America de Nord, desi era frecvent cu cateva zeci de ani in urma.

Schizofrenia paranoida

Schizofrenia paranoida se caracterizeaza prin prezenta delirului de persecutie sau grandoare, sau ambele.
Resursele eului la pacientii cu schizofrenie paranoida sunt de obicei mai bune decat la cei cu schizofrenie de tip catatonic sau hebefrenic. Regresia functiilor mentale este mai lenta si raspunsul emotional si comportamentul mai adecvate decat in alte tipuri de schizofrenie.
Pacientul tipic cu schizofrenie paranoida este tensionat, suspicios, rezervat, tot timpul in garda. Adesea pacientii sunt ostili si agresivi, si de multe ori se comporta destul de bine in societate. Inteligenta este frecvent intacta.

Schizofrenia reziduala

Diagnosticul de schizofrenie reziduala este pus atunci cand a existat cel putin un episod de schizofrenie, dar nu exista simptome psihotice constante, desi persista anumite semne de boala.
Frecvent pacientii cu schizofrenie reziduala prezinta tocire afectiva, retragere sociala, gandire ilogica, comportament excentric si bizarerii. Uneori apar halucinatii si delir. Evolutia bolii este cronica sau subcronica

Schizofrenia simpla

Schizofrenia simpla este caracterizata de pierderea treptata a ambitiei si vointei. De obicei pacientul nu are halucinatii sau delir, si daca halucinatiile si delirul apar, de obicei ele nu sunt persistente.
Pacientul cu schizofrenie simpla adesea nu mai doreste sa lucreze si intrerupe contactele sociale cu alti oameni.
In general se recomanda precautie in stabilirea unui asemenea diagnostic.

Schizofrenia pseudonevrotica

Pacientii cu schizofrenie pseudonevrotica au predominant simptome nevrotice, dar la o examinare mai atenta sunt depistate anomalii ale gandirii si emotiilor de tip schizofren. Acesti pacienti prezinta de obicei anxietati multiple, fobii diverse, ambivalenta si sexualitate haotica.
Spre deosebire de pacientii care sufera de anxietate, in schizofrenia pseudonevrotica anxietatea este cronica, greu tratabila si cu directie variabila. Rar acesti pacienti devin cu adevarat psihotici.

Schizofrenia latenta

Schizofrenia latenta este diagnosticata la acei pacienti care au personalitate schizoida marcata si ocazional prezinta bizarerii comportamentale sau tulburari ale gandirii, fara manifestare constanta si fara patologie psihotica clara.
In trecut aceasta boala purta denumirea de schizofrenie borderline. In DSM IV este apropiata ca si clasificare de personalitatea de tip schizotipal.
Se recomanda precautie in stabilirea unui asemenea diagnostic

Schizofrenia – tratament

In episoadele acute in schizofrenie se recomanda spitalizarea pentru stabilirea medicatiei, stabilizarea medicatiei, siguranta pacientului si incapacitatea sa de a se ocupa de nevoile sale de baza.
Medicatia este antipsihotica incluzand mai multe clase de medicamente, cunoscute si sub denumirea de neuroleptice sau tranchilizante majore. Unul din medicamentele frecvent prescrise este clorpromazina, si in cazuri mai grave, haloperidol. Dar numarul medicamentelor indicate in schizofrenie este destul de mare. Majoritatea au efecte adverse importante, motiv pentru care unii pacienti inceteaza sa mai ia medicamentele prescrise.
Psihoterapia este indicata pe langa medicatie, cel mai adesea psihoterapie comportamentala, psihoterapie familiala, psihoterapie de grup si psihoterapie individuala de diverse orientari. Psihoterapia comportamentala urmareste reeducarea pacientilor din punct de vedere al abilitatilor sociale si comunicarii interpersonale, si cel mai adesea comportamentul se imbunatateste. Psihoterapia familiala reduce rata recaderilor la cei mai multi pacienti cu schizofrenie. Psihoterapia de grup se centreaza cel mai adesea pe planurile de viata, probleme si relatii, fiind eficace in reducerea izolarii sociale, imbunatatirea perceptiei realitatii si coeziunii. Psihoterapia individuala este de lunga durata si implica alianta terapeutica, cel mai frecvent fiind folosita psihoterapia suportiva. Psihanaliza in general nu isi gaseste locul in tratamentul schizofreniei. In psihoterapia individuala este dificil de stabilit o relatie cu pacientul, care se apara de relatiile umane. Principala sarcina a terapeutului este aceea de arata pacientului ca poate avea incredere in el.
Evolutia schizofreniei este cronica sau subcronica si 40-60% din pacienti prezinta dificultati semnificative intreaga viata. 20-30% din pacienti raman cu simptome moderate. 20-30% ajung sa duca o viata normala.