Citrolin – Apă de gură

Citrolin

CITROLIN – Apă de gură

Compoziţie
100 ml apă de gură conţin cetrimid 25 mg şi clorhidrat de lidocaină 3 mg şi excipienţi: acid citric anhidru, hidrogenofosfat de disodiu, simeticonă, riboflavină, zaharină sodică, ulei de mentă, albastru de metilen, propilenglicol, p-hidroxibenzoat de metil, benzoat de sodiu, apă purificată.

Grupa farmacoterapeutică: produse pentru cavitatea bucală, alte preparate pentru tratamentul oral local, combinaţii

Indicaţii terapeutice
Citrolin este o combinaţie medicamentoasă cu proprietăţi antiseptice/anestezice utilizată ca apă de gură, în următoarele afecţiuni:
– leziuni ulceroase ale cavităţii bucale;
– gingivite, stomatite;
– iritaţii mecanice ale mucoasei bucale determinate de proteze dentare sau alte dispozitive ortodontice;
– dureri dentare (inclusiv cele determinate de carii sau extracţii dentare);
– faringite şi amigdalite: pentru a ameliora durerile faringiene, ca antiseptic şi pentru a înlătura halena.

Contraindicaţii
Hipersensibilitate la cetrimid, lidocaină sau la oricare dintre excipienţii produsului.
Copii sub 6 ani.

Precauţii
Dacă Citrolin vine în contact cu ochii sau urechile, se îndepărtează urgent cu cantităţi mari de apă.
Datorită efectului anestezic local, trebuie avut în vedere riscul de a muşca buzele, obrajii, mucoasele sau limba.
Produsul poate pozitiva testele antidoping.

Interacţiuni
Deoarece cetrimidul se absoarbe în proporţie mică, este foarte puţin probabil ca Citrolin, ca antiseptic să influenţeze acţiunea altor medicamente administrate oral. In acelaşi mod, este puţin probabil ca alte medicamente administrate oral să influenţeze activitatea cetrimidului.
Cantitatea de lidocaină din citrolin este prea mică pentru a determina orice interacţiune semnificativă clinic cu medicamentele administrate oral.
Cu toate acestea, administrarea concomitentă cu alcool etilic sau medicamente care conţin alcool etilic sau care determină un efect antalcool cu alcoolul etilic nu este recomandată.

Atenţionări speciale
In cazul existenţei de leziuni ale mucoaselor, este necesară prudenţă, deoarece există riscul absorbţiei mai rapide a lidocainei.

Sarcina şi alăptarea
Nu există informaţii privind utilizarea Citrolin în timpul sarcinii sau alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Citrolin nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare
Ca şi alte antiseptice/anestezice, Citrolin se utilizează direct, fără diluţie. Se utilizează 15 ml apă de gură, de trei ori pe zi sau la nevoie.

Reacţii adverse
Experienţa pe termen lung, a arătat o incidenţă foarte mică a reacţiilor adverse asociate cu utilizarea topică a cetrimidului.
La concentraţiile recomandate, cetrimidul este foarte bine tolerat, dar, ocazional, pot să apară erupţii cutanate iritative. De asemenea, după administrări repetate, rareori, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate.
In cazul administrării la dozele recomandate, clorhidratul de lidocaină este foarte bine tolerat şi nu determină reacţii alergice.

Supradozaj
Cantitatea de lidocaină din Citrolin este foarte mică, astfel încât este puţin probabil să apară supradozajul. 100 ml apă de gură conţin cetrimid 25 mg. De aceea, este puţin probabil să apară supradozajul, având în vedere că doza letală pentru sărurile cuaternare de amoniu este de 1-3 g.
In cazul în care este ingerat în cantităţi mari, cetrimidul poate determina greaţă şi vărsături. Simptomele intoxicaţiei includ dispnee şi cianoză, datorate paraliziei musculaturii respiratorii. Poate să determine deprimarea SNC (sistemului nervos central), posibil precedată de hiperexcitabilitate manifestată prin convulsii şi hipotensiune arterială.
In caz de supradozaj, trebuie administrate lapte, soluţii gelatinoase şi albuş de ou. Poate fi utilizată o soluţie diluată de săpun. Ingestia de alcool etilic trebuie evitată, deoarece creşte absorbţia din tractul gastro-intestinal. Este necesară instaurarea ventilaţiei mecanice până la reluarea respiraţiei spontane. Statusul hemodinamic trebuie menţinut prin administrarea de perfuzii cu plasmă, soluţii electrolitice adecvate sau de medicamente care cresc tensiunea arterială. Convulsiile pot fi controlate prin administrarea intravenoasă de diazepam.

Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj
Cutie cu 1 flacon din polietilenterftalat, închis cu capac de aluminiu, a 120 ml apă de gură.

Adaugati un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Share via
Copy link