Medicina Interna
Cianoza

Cianoza

Cianoza se refera la o coloratie albastruie a pielii si mucoaselor, rezultata din cresterea cantitatii de hemoglobina redusa, ori a derivatilor de hemoglobina, în vasele mici din zonele respective.
Este de obicei mai evidenta la buze, paturile unghiale, urechi si eminentele malare.

Gradul cianozei depinde de tipul de pigmentatie cutanata si de grosimea pielii, precum si de nivelul de capilarizatie a pielii.

Importanta în producerea cianozei e mai degraba cantitatea absoluta de hemoglobina redusa decât cea relativa. Astfel, la un pacient cu anemie severa, cantitatea relativa de hemoglobina redusa din sângele venos poate fi foarte mare, în raport cu cantitatea totala de hemoglobina.

Cianoza este de asemenea observata când hemoglobina nefunctionala, ca methemoglobina si sulfhemoglobina e prezenta în sânge.

Cianoza poate fi clasificata în doua forme: centrala si periferica.
În forma centrala, exista o nesaturare a sângelui arterial sau un derivat anormal de hemoglobina si atât mucoasele cât si pielea sunt afectate. Cianoza periferica e datorata unei încetiniri a curgerii sângelui într-un teritoriu si o extractie anormal de mare a oxigenului din sângele arterial normal saturat. Ea este rezultatul vasoconstrictiei si diminuarii fluxului sanguin periferic, cum se întâmpla în expunerea la frig, soc, insuficienta congestiva si bolile vasculare periferice.

DIAGNSTIC DIFERENTIAL

Cianoza centrala – Reducerea saturatiei arteriale în oxigen rezulta din reducerea marcata a presiunii oxigenului în sângele arterial.Aceasta poate fi determinata de scaderea presiunii oxigenului în aerul inspirat fara o compensare suficienta prin hiperventilatie alveolara, care sa mentina presiunea oxigenului alveolar.
Cianoza nu apare într-un grad semnificativ printr-o ascensiune la altitudinea de 2500 m, dar e marcata la o ascensiune spre 5000 m.

Cianoza periferica – Probabil cea mai frecventa cauza de cianoza periferica este vasoconstrictia generalizata, ce apare prin expunerea la aer sau apa rece. Aceasta este un raspuns fiziologic al organismului. Când debitul cardiac e scazut, ca în insuficienta cardiaca congestiva sau soc, apare vasoconstrictia cutanata ca un mecanism compensator, asa încât sângele e deviat de la tegumente spre teritorii mai importante, cum sunt sistemul nervos central si inima si poate rezulta cianoza intensa asociata cu extremitati reci. Chiar daca sângele arterial e normal saturat în oxigen, volumul redus al fluxului prin piele si presiunea mica a oxigenului la
capatul venos al capilarelor determina cianoza.

CAUZE ALE CIANOZEI

Cianoza centrala

– Saturatia arteriala cu oxigen scazuta

– Presiune atmosferica scåzuta – altitudine mare

– Disfunctie pulmonara

– Hipoventilatie alveolara

– Discordante între ventilatia si perfuzia pulmonara (perfuzia alveolelor hipoventilate)

– Tulburarea difuziunii oxigenului

– Sunturi anatomice

– Anumite tipuri de malformatii cardiace congenitale

– Fistule pulmonare arteriovenoase

– Multiple sunturi mici intrapulmonare

Hemoglobina cu afinitate scazuta pentru oxigen

– Hemoglobine anormale

– Methemoglobinemia – ereditara sau dobândita

– Sulfhemoglobinemia – dobândita

– Carboxihemoglobinemia (nu este o adevarata cianoza)

Cianoza periferica

– Debit cardiac scazut

– Expunere lafrig

– Redistributia fluxului sanguin din extremitati

– Obstructia arteriala

– Obstructia venoasa

ABORDAREA PACIENTULUI

Anumite caracteristici sunt importante pentru a determinacauza propriu-zisa a cianozei:

1. Istoricul, în particular durata (cianoza prezenta de la nastere este de obicei datorata malformatiilor cardiace congenitale) si posibila expunere la medicamente sau chimicale care pot produce tipuri anormale de hemoglobina.

2. Diferentierea clinica a cianozei centrale fata de cea periferica. Evidentierea obiectiva, prin examinarea fizica sau radiografica a bolilor aparatului respirator sau cardiovascular.
Masajul sau încalzirea usoara a extremitatilor cianotice vor produce cresterea fluxului sanguin periferic si vor determina disparitia cianozei periferice, dar nu si a celei centrale.

3. Prezenta sau absenta hipocratismului digital. Acest semn neînsotit de cianoza apare frecvent la pacientii cu endocardita infectioasa si în asociere cu colita ulceroasa, poate ocazional sa apara la persoane sanatoase si în unele situatii poate fi de natura ocupationala de exemplu, la fierari. Cianoza usoara a buzelor si obrajilor, fara hipocratism digital, este frecventa la pacienti cu stenoza mitrala si e datorata probabil hipoxiei arteriale minimale rezultate din modificarile fibrotice ale plamânilor, secundar congestiei de lunga durata combinata cu reducerea debitului cardiac. Combinatia cianoza-hipocratism digital e frecventa la pacientii cu anumite tipuri de malformatii cardiace congenitale si se observa ocazional la persoane cu boli pulmonare, cum ar fi abcesul pulmonar sau sunturi arteriovenoase pulmonare. Pe de alta parte, cianoza periferica sau dezvoltarea acuta a cianozei centrale nu se asociaza cu hipocratism digital.

4. Determinarea presiunii oxigenului sau a saturatiei în oxigen a sângelui arterial prin metoda spectroscopica si alte examinari ale sângelui pentru tipuri anormale de hemoglobina.

(Tratat Harrison – Principiile medicinei interne editia a XIV-a, Editura TEORA)

 

Tags :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *