Otita Externa

Otita externa acuta sau urechea înotatorului apare cel mai frecvent în timpul verii si poate fi datorata scaderii aciditatii conductului auditiv, cu supradezvoltare bacteriana consecutiva. Urechea este pruriginoasa si dureroasa, iar conductul auditiv este tumefiat si hiperemic. Cei mai frecventi agenti patogeni sunt P. aeruginosa, S. aureus si streptococii.

Tratamentul consta în curatarea urechii cu mixturi de alcool-acid acetic si în administrarea topica de antibiotice sub forma de picaturi auriculare cu polimixina-neomicina (câte 4 picaturi de 4 ori pe zi, timp de 5 zile). Herpesul zoster la nivelul conductului auditiv extern produce otalgie severa si este deseori acompaniat de paralizie faciala ipsilaterala datorata afectarii ganglionului geniculat al nervului cranian VII (sindromul Ramsay Hunt).
Date recente sugereaza faptul ca tratamentul cu aciclovir pe cale intravenoasa reduce incidenta paraliziei faciale permanente, dar nu au fost înca publicate rezultate ale unor studii clinice relevante în acest sens.

Otita externa cronica determina prurit în masura mai mare decât otalgie si este deseori datorata iritatiei prin traumatisme minore repetate ale conductului (de exemplu, scarpinatul în ureche sau utilizarea de betisoare cu vata) sau prin drenarea unei infectii cronice de la nivelul urechii medii. În ultimul caz, tratarea otitei medii cronice cu antibiotice va rezolva si problema otitei externe.

Otita externa invaziva („maligna“) este o infectie potential amenintatoare de viata, produsa de obicei de P. aeruginosa care, pornind de la nivelul conductului auditiv extern, invadeaza lent tesuturile moi adiacente, mastoida, osul temporal si se extinde eventual si la nivelul bazei craniului. Survine în principal la pacientii diabetici al caror diabet, spre deosebire de cel al pacientilor cu mucormicoza, este de obicei bine controlat.
Deseori exista antecedente de otalgie si otoree cu durata de câteva luni. Examenul fizic evidentiaza un conduct edematiat, cu tesut de granulatie în peretele posterior (la nivelul regiunii de jonctiune cartilaj-os). În unele cazuri pacientii prezinta trismus sau pareza faciala partiala (nervul cranian VII). De asemenea, uneori sunt afectati si nervii cranieni IX, X si XI. Semnele afectarii intradurale, cum ar fi meningita, infectia lobului temporal sau abcesul cerebral sunt rar întâlnite. Febra este rar întâlnita în otita externa maligna, iar când apare are de obicei valori mici.

Analizele de laborator evidentiaza de obicei un numar normal de leucocite, dar o valoare ridicata a VSH-ului. Examenele TC çi RMN sunt esentiale pentru stabilirea gradului de extensie a afectarii osoase si a tesuturilor moi, ajutând chirurgul otorinolaringolog sa decida asupra localizarii optime a biopsiei.

Culturile din secretia conductului auditiv extern nu sunt întotdeauna elocvente si aproape în toate cazurile, terapia antibiotica nu trebuie începuta înainte de examinarea histopato logica si prin culturi a unui specimen de tesut din profunzime. Dupa ce acest specimen a fost prelevat, poate fi initiata terapia antibiotica intravenoasa intraoperatorie empirica cu antibiotice active împotriva Pseudomonas (de exemplu, ticarcilina, piperacilina, ceftazidim, plus un aminoglicozid). P. aeruginosa este agentul patogen implicat în peste 95% din cazuri; în restul cazurilor agentii patogeni includ Staphylococcus epidermidis, Aspergillus, Fusobacterium si Actinomyces.

Tratamentul antibiotic pe cale intravenoasa trebuie continuat timp de 6 pâna la 8 saptamâni în cazurile avansate; în cazurile incipiente, în situatia în care culturile intraoperatorii evidentiaza o tulpina de Pseudomonas sensibila la ciprafloxacina, cele 2 saptamâni de tratament antibiotic în asociere pe cale intravenoasa poate fi urmat de monoterapie pe cale orala cu ciprofloxacina (în doza de 750 mg de doua ori pe zi, timp de 6 saptamâni).

(Tratat Harrison – Principiile medicinei interne editia a XIV-a, Editura TEORA)