Hematuria, definită prin prezenţa sângelui în urină este un semn de boală care adesea devine simptom relevant pentru o serie de afecţiuni severe urologice, nu rareori tumorale.
În faţa unei hematurii se pun două probleme esenţiale de elucidat:
afirmarea hematuriei
depistarea cauzei hematuriei
Hematurii cu etiologie evidentă sau deja cunoscută:
1. Hematurii ce apar la bolnavi trataţi şi urmăriţi pentru o afecţiune urologică deja cunoscută. Aceasta hematurie denumita de Marion “episodică”, poate modifica decizia terapeutică.
2. Hematurii care survin in cadrul unor afecţiuni medicale:
– boli hemoragipare (purpura, leucemie, etc.)
– boli infecţioase: rujeola, scarlatina, febra tifoidă ori streptococii faringo-amigdaliene capabile să genereze glomerulonefrită acută.
– supradozaj terapeutic cu anticoagulante, antitrombinice (trebuie să ţinem cont însă că o leziune urologică latentă poate sângera sub tratament anticoagulant).
– boli cardio-vasculare:
– embolii de arteră renală,
– maladia Osler,
– periarterita nodoasă.
3. Hematurii traumatice
– în cursul accidentelor unde impactul traumatismului sugerează originea hematuriei cu excepţia politraumatizaţilor unde nu putem fi siguri clinic asupra sediului sângerării. De regulă traumatismele lombare generează hematurii totale prin ruptura traumatică a rinichiului, iar fracturile şi traumatismele de bazin hematurie prin ruptură sau contuzie vezicală.
– hematurii după manevre endoscopice
– cateterism uretral sau ureteral;
– cistoscopie.
– hematurii postoperatorii după operaţii urologice pe aparatul urinar superior sau inferior.
Hematurii relevatoare
Ele pun probleme etiologice dificile fapt pentru care se cere să fie efectuat un examen urologic complet şi metodic.
1. Anamneza trebuie să obţină date atât cu privire la caracterul spontan sau provocat al hematuriei cât şi asupra coexistenţei şi a altor simptome.
2. Examenul urinii emisă în plină hematurie cu proba celor trei pahare a lui Guyon oferă de asemeni date esenţiale şi anume:
– hematuria verificată terminală este de origine vezicală,
– hematuria verificată iniţială este de origine uretro-prostatică.Hematuria iniţială este adesea asociată cu hematuria terminală în afecţiuni uretro-cervico-prostatice.
– hematuria totală pură nu are nici o semnificaţie topografică asupra originii hematuriei deoarece atât în cele renale cât şi cele provenite din aparatul urinar inferior, dacă sunt abundente au caracter de totalitate.
3. Examenul clinic poate orienta de la început diagnosticul oferind argumente etiologice importante şi anume:
– palparea foselor lombare poate decela un rinichi mare tumoral sau o polichistoză renală bilaterală voluminoasă simetrică sau asimetrică,
– tuşeul rectal sau vaginal la care se asociază şi palparea hipogastrică cu vezica goală, poate decela un voluminos adenom periuretral sau o tumoră vezicală infiltrativă,
– examenul organelor genitale externe poate evidenţia varicocel recent apărut, atât de caracteristic unui adenocarcinom renal cu invadare venoasă renală ori cavă.
4. Ecografia ca mijloc de extensie al examenului clinic poate uneori identifica de urgenţă cauza hematuriei: tumora renală, tumora de bazinet sau tumora vezicală.
5. Explorarea radio-urografică trebuie efectuată de urgenţă în mod ideal în plină hematurie.
Cauzele hematuriei în funcţie de caracteristicile ei clinice:
– Hematurie verificată iniţială este de origine uretro-prostatica şi recunoaşte următoarele cauze: adenomul de prostată, cancerul de prostată, prostatita cronică şi tumori ale uretrei supra-sfincteriene.
– Hematuria verificată terminală are următoarele cauze posibile: tumori vezicale, diverticul vezical mai ales dacă se asociază cu tumora sau calcul în diverticul, cistite acute sau cronice
(specifice sau nespecifice), uretro-cervico-trigonitele, calcul vezical, corpii străini vezicali, bilharzioza vezicală, endometrioza vezicală, angiomul şi varicele vezical.
– Cauzele hematuriei cu topografie renală:
– adenocarcinomul renal ;
– tumorile de căi urinare;
– chiste voluminoase simple sau hemoragice;
– rinichiul polichistic;
– litiaza reno-ureterală;
– tuberculoza renală;
– hidronefroza indiferent de cauză;
– traumatismele renale;
– infarctul spontan renal;
– angioamele venoase;
– necroza papilară;
– pielonefritele şi uneori glomerulonefritele “focale” de obicei cu caracter subacut.
(SINDROAMELE UROLOGICE Prof. Dr. IOIART IOAN, colaborator Dr. MUREŞANU HORIA, Vasile Goldiş University Press 2002, REFERENŢI ŞTIINŢIFICI:Prof. Dr. Drăgan Petru, Prof. Dr. Miclea Florin, Prof. Dr. Dancău Gheorghe)
