Hernia Hiatala

Hernia Hiatala Tratament

Hernia Hiatala

Hernia hiatală este definită ca o protuzie permanentă sau intermitentă a unei porţiuni din marea tuberozitate gastrică prin hiatusul diafragmatic în cavitatea toracică.

Este o entitate destul de frecventă atât la populaţia asimptomatică cât şi la bolnavii digestivi,incidenţa ei crescând cu vârsta.

În practica clinică pot fi întâlnite următoarela tipuri:

  • Hernia hiatală prin alunecare (axială) – caracterizată prin protruzia joncţiunii esogastrice deasupra diafragmului, fiind forma cea mai des întâlnită (peste 80%).
  • Hernia hiatală paraesofagiană (rostogolire) – definită prin deplasarea marii tuberozităţi gastrice prin orificiul diafragmatic în torace cu rămânerea în poziţie normală a joncţiunii esogastrice.
  • Hernia hiatală mixtă-combinarea celor două forme.
  • Hernia hiatală produsă prin hernierea oricărui organ abdominal în torace – formă extrem de rară.

La producerea herniilor transhiatale concură o serie de factori determinanţi şi favorizanţi:

-un hiatus esofagian larg;
-alterarea sistemului fibroconjunctiv de fixare normală a esofagului, cardiei şi a marii  tuberozităţi gastrice;
-presiune intaaabdominală crescută şi prelungită determinată de obezitate, sarcină, meteorism accentuat  ascită, tumori abdominale;
-intervenţii chirurgicale în regiunea esogastrică care pot produce alterări ale sistemului de fixare cardio
-tuberozitar;
-sexul feminin şi vârsta peste 50 ani;
-deformări ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice (cifoscolioze, spondilită anchilozantă).

Diagnosticul pozitiv

Esre sugerat de simptomatologia clinică şi confirmat de explorările paraclinice.

Tabloul clinic

De multe ori, în special herniile mici sunt asimptomatice. Formele medii şi voluminoase devin simptomatice, simptomele fiind influenţate de postură, felul alimentaţiei precum şi de apariţia complicaţiilor.

Pirozisul – constituie simptomul cel mai frecvent şi dominant în hernia hiatală, fiind accentuat de consumul de alcool, cafea, condimente, alimente fierbinţi precum şi de postură – “semnul şiretului”.

Regurgitaţiile şi eructaţiile – când apar însoţesc de obicei pirozisul.

Durerea retrosternală – cu localizare joasă, cu iradiere presternală şi dorsală, apare cel mai des în herniile mari, complicate.

Dispneea, uneori tusea, palpitaţiile şi extrasistolele – sunt simptome care apar mai rar, în herniile voluminoase, fiind determinate de consumul exagerat alimentar, de consumul băuturilor carbogazoase precum şi de postură (decubit dorsal)

În general herniile transhiatale prezintă o simptomatologie zgomotoasă în prezenţa complicaţiilor dintre care cele mai frecventa sunt:

esofagita peptică
ulcer peptic
anemie de tip feripriv, foarte rar apar hemoragii digestive superioare masive
stenoză esofagiană benignă
-crize anginoase, tulburări de ritm
-strangulare în herniile voluminoase

 Explorări paraclinice

Se bazează în principal pe:
-Examen radiologic
-Examen endoscopic
-Manometria – rar indică reducerea presiunii sfinncterului esofagian inferior precum şi modificări de peristaltică esofagiană
-Ph-metria monitorizată – rar obiectivizează scăderea ph-ului esofagian sub 7 în prezenţa refluxului gastroesofagian – sunt investigaţii neuzitate în mod curent în diagnosticul herniilor transhiatale.

 Examenul radiologic

Radioscopia esofagiană cu pastă baritată, cel mai frecvent cu bolnavul în decubit dorsal, incidenţa oblic anterior stâng şi poziţia Trendelenburg evidenţiază frecvent hernia. Pentru evidenţierea şi mai bună a sacului herniar se apelează la manevre de provocare – manevra Walsalva, tuse, manevre care vor evidenţia şi prezenţa refluxului gastroesofagian.Pe lângă evidenţierea sacului herniar,examenul radiologic poate evidenţia prezennţa esofagitei, a ulcerului esofagian, a stenozelor esofagiene, a cancerului esofagian asociat.

Examenul endoscopic (fibro esofagoscopia)

Recomandat la fiecare pacient simptomatic, diagnosticat sau nu radiologic cu hernie transhiatală, pentru confirmarea herniei, pentru evidenţierea complicaţiilor precum şi pentru posibilitatea recoltării de biopsii esofagiene.

Tratament

Este diferenţiat în funcţie de prezenţa sau absenţa simptomatologiei clinice, de tipul herniei şi de prezenţa complicaţiilor.

Herniile gastrice transhiatale asimptomatice vor beneficia numai de tratament:

-dietetic
-postural.

 Tratamentul dietetic constă din recomandările ca bolnavul să respecte orarul meselor, cu mese mici şi frecvente, connsumul de lichide să nu fie imediat după mese, evitarea alimentelor intolerate şi a comdimentelor, scăderea în greutate în cazul obezilor, întreruperea fumatului, consumul alimentelor bogate în fier în prezenţa anemiei.

Tratamentul postural  recomandă ca bolnavul să menţină capul mai sus cu 20-25cm faţă de corp în poziţia clinostatică şi evitarea poziţiei ortostatice aplecate îndelungat, îndepărtarea corsetelor, a centurilor, interzicerea ridicării greutăţilor mari.

Herniile gastrice transhialale simptomatice vor beneficia de :

-tratament medicamentos
-tratament chirurgical

Tratamentul medicamentos se va institui în toate formele de hernii transhiatle simptomatice pe o durată de luni sau chiar ani şi va consta din:

-medicaţie antisecretorie
-pansamente esofagiene
-medicaţie prokinetică

Tratamentul chirurgical indicat în toate herniile transhiatale a căror simptomatologie nu se ameliorează sau se accentuează după 4-6 luni  de tratament medicamentos bine condus precum şi în prezenţa complicaţiilor (strangulare, ulcer peptic complicat,stenoze esofagiene, HDS, neoplazie).

Tipurile de intervenţii chirurgicale sunt variate, procedeul fiind ales de chirurg în primul rând în funcţie de tipul herniei şi gravitatea complicaţiei. Procedeul modern este intervenţia laparoscopică, recomandată în special  bolnavilor cu risc crescut al intervenţiei chirurgicale.

( Gastroenterologie Practica – Principii de Diagnostic si Tratament in Bolile tubului digestiv, Valeriu Sbarcea,  Editura 2002 AUTORII

Adaugati un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.